Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Petrol si Gaze Stiri Petrol si Gaze Transport si Stocare Paradoxul South Stream: rușii se încăpățânează să investească într-un proiect neprofitabil, europenii se opun ieftinirii gazului

Paradoxul South Stream: rușii se încăpățânează să investească într-un proiect neprofitabil, europenii se opun ieftinirii gazului

South Stream Map

South Stream poate candida cu succes la orice concurs de paradoxuri economice. Gazoductul pe care Gazprom vrea să-l construiască prin sudul Europei este susținut cu tărie de cei care îi suportă costurile enorme, ce-l fac nesustenabil din punct de vedere economic, și este respins categoric de cei care ar beneficia de pe urma construcției sale.

Așa cum observa recent la București profesorul Giacomo Luciani, de la Graduate Institute of International and Development Studies din Geneva, pe tema South Stream nimeni nu pare a-și urmări interesele. Rușii (și în special Gazprom) se încăpățânează să construiască un gazoduct extrem de scump (peste 22 miliarde de dolari), o investiție dificil de amortizat, în timp ce europenii se opun diversificării căilor de aprovizionare cu gaz (chiar dacă nu a sursei), diversificare făcută însă nu pe banii contribuabililor europeni, ci pe banii rușilor.

Teama ca Europa să devină și mai dependentă de gazul rusesc, extrem de prezentă mai ales în rândul politicienilor și a locuitorilor din estul Europei, ascunde o neînțelegere a modului de funcționare al piețelor.

South Stream va conduce la o scădere a prețurilor

Gazul care ar ajunge în Europa prin South Stream nu va face decât să sporească oferta în condițiile unei cereri probabil în scădere (ca urmare a creșterii naturale a eficienței energetice), fapt ce va conduce la o scădere a prețurilor, în pofida dorinței Gazprom de a-și amortiza cât mai rapid investiția inițială. De fapt, Gazprom se pare că-și asumă aceasta investiție, la prima vedere nerentabilă, pentru a scăpa de șantajul Ucrainei, care timp de două decenii a beneficiat din partea Rusiei de gaz ieftin, și nici măcar pe acesta nu l-a plătit. Faptul că timp de mai mult de un deceniu și jumătate, până la construirea North Stream, Gazprom nu putea exporta gaz în Europa decât prin intermediul rețelei de gazoducte ucrainene și bieloruse, a făcut ca Gazprom să subvenționeze indirect nu numai economia Rusiei, la ordinul Kremlinului, ci și pe cele ale Ucrainei și Belarusului, fiind șantajat de către acestea.

De ce nu trece gazoductul prin Crimeea?

Paradoxul South Stream este cu atât mai mare, cu cât, după anexarea Crimeei, Gazprom ar putea modifica traseul acestuia micșorând considerabil costurile, pentru ca gazoductul să treacă prin ape de mică adâncime, și nu prin mijlocul Mării Negre, cum este trasat în prezent. Se pare însă că Gazprom se teme că statele europene nu vor recunoaște anexarea Crimeei, ceea ce i-ar îngreuna, din punct de vedere juridic, semnarea de contracte cu statele care nu recunosc statutul Crimeei de regiune a Rusiei în cazul în care gazoductul va traversa respectiva regiune.

Rușii susțin că lucrările sunt în grafic

Iar rușii par decisi să finalizeze construcția South Stream în pofida opoziției Comisiei Europene. Ieri, ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a aflat într-o vizită în Bulgaria, unde a anunțat că lucrările de construcție se află pe drumul cel bun, nefiind estimate întârzieri față de termenele cuprinse în proiect, în pofida faptului că guvernul de la Sofia a suspendat luna trecută activitatea de construire a sectorului bulgar. El a solicitat totodată Comisiei Europene să reia discuțiile pe tema South Stream.

South Stream ar putea ajunge și în Kosovo

O altă vizită care arată importanța South Stream nu numai pentru ruși, dar și pentru statele din sudul Europei, este viitoarea vizită a premierului sârb Aleksandar Vucic în Rusia. Acestuia îi vor fi prezentată o nouă propunere, prin care gazul rusesc ar urma să ajungă și în Kosovo, prin intermediul South Stream. Potrivit materialelor care îi vor fi prezentate premierului sârb, pentru a-l convinge să semneze acordul pe tema construcției gazoductului, vor fi create două ramuri ale South Stream, în Serbia și Croația. Potrivit actualului proiect, gazul rusesc ar urma să ajungă și în Macedonia, variantă susținută de partea sârbă.

 

Tag Cloud