Precedentul bulgar al Lukoil: discrepanță între cifrele din contabilitate și cantitatea de combustibil monitorizată
- Detalii
- Publicat în 07 October 2014
- Scris de Florin Rusu
Despre percheziția efectuată la cinci companii din cadrul grupului Lukoil, despre închiderea și redeschiderea rafinăriei Petrotel s-au scris sute de articole, însă nimeni nu știe mai nimic despre acuzațiile aduse companiilor respective, în afara a ceea ce au comunicat autoritățile.
Potrivit organelor de urmărire penală, acuzațiile vizează suspiciuni de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.
De asemenea, faţă de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani şi s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar.
Este bizară însă tăcerea instituțiilor statului pe tema acuzațiilor, niciuna dintre acestea nedorind să detalieze.
Interesant este că și în Bulgaria, anul trecut, Lukoil a fost acuzată de nereguli, fiindu-i retrasă chiar și licența de funcționare, temporar e drept.
Spre deosebire de autoritățile române, cele bulgare au și detaliat acuzațiile aduse Lukoil.
Precedentul bulgar
Astfel, totul a început cu o notificare a Agenției Vamale din Bulgaria către Lukoil, potrivit căreia dispozitivele instalate, potrivit unei reglementări (nr. 3 din octombrie 2012) nu transmit datele corespunzătoare sistemul informatic al Vămii. În plus, susținea instituția bulgară, s-a observat o discrepanță între cifrele înregistrate în contabilitate și cantitatea de combustibil depozitată. Înainte de trimite notificarea, autoritățile statului bulgar au semnalat faptul că la unele puncte de lucru nu sunt instalate dispozitive de monitorizare a traficului carburanților, și că, și în cazul în care există acestea nu sunt conectate între ele. În cadrul unui control efectuat între 9 și 12 aprilie 2013, inspectorii bulgari au constat că senzorii din două antrepozite nu funcționau. În alte două antrepozite autoritățile susțin că au găsit senzori care funcționau dar nu transmiteau datele către sistemul informatic al Vămii. Un al doilea control efectuat între 18 și 19 aprilie a stabilit că situația nu fusese remediată.
Lukoil a acuzat autoritățile bulgare de hărțuire
Lukoil a ripostat, acuzându-l pe președintele Agenției Vamale bulgare, Vanyo Tanov, pentru tentativa repetată de a hărțui compania, prin adoptarea de măsuri arbitrare îndreptate exclusiv împotriva activității acesteia. În opinia rușilor, reglementarea 3 din octombrie 2012 a fost una cu dedicație, aplicându-se doar Lukoil. Compania nu a fost consultată, nu s-au realizat studii de impact și expertize tehnice asupra impactului acestei reglementări. Astfel noile dispozitive de monitorizare a volumului de produse petroliere transportate și depozite ar trebui impuse doar la Lukoil – Neftohim Burgas și la antrepozitele Lokoil de la Karnobat, Stara Zagora, Plovdiv, Vetren, Ihtiman și Iliansi. Introducerea acestora implică, potrivit reprezentanților companiei, costuri materiale și tehnologice "imense", iar termenul de implementare de numai șase luni, este imposibil de respectat în pofida eforturilor "maxime" depuse de angajații Lukoil. De altfel, susținea gigantul rus, între 10 și 19 aprilie, au fost trimise numai puțin de cinci scrisori Agenției Vamale din Bulgaria, prin care aceasta era informată în legătură cu stadiul lucrărilor și a solicitat prezența inspectorilor Agenției pentru ca aceștia să constate în ce măsură noile dispozitive instalate corespund cerințelor noii reglementări. Agenția Vamală, susținea Lukoil, a refuzat să-și îndeplinească prerogativele legale.