Nouă proiecte fotovoltaice, în insolvenţă
- Detalii
- Publicat în 12 November 2013
Şase firme ale grupului spaniol Rios Renovables, care au obţinut deja aprobări de mediu şi PUZ pentru a opera opt parcuri parcuri fotovoltaice pe circa 70 de hectare în Giurgiu şi unul pe circa 24 ha în Timiş şi-au cerut şi li s-a aprobat insolvenţa. Motivaţia acestora a fost incapacitatea de a-şi plăti datoriile la timp şi faptul că, actualele condiţii economice schimbate nu le mai permit să-şi amortizeze investiţia aşa cum şi-au propus iniţial. Unele dintre aceste firme consideră că există şanse de reorganizare şi vor să înainteze un plan în acest sens.
În fapt, amânarea acordării unei părţi din certificatele verzi pentru eoliene şi fotovoltaice au stat la baza schimbării graficului de amortizare a investiţiei.
Grupul spaniol mai are şi proiecte eoliene în România, la Tulcea, iar una dintre firmele cu care este prezentă pe plan local este Rios Eolicos, care, cel puţin deocamdată, nu a intrat în insolvenţă.
Cele şase firme în insolvenţă sunt Rios Baneasa Energy, Rios Bansolar Energy, Rios Baneasa Solar, Rios Solar Proyect, Rios Solar Renovable şi Rios Total Solar. Amintim aici şi o parte dintre proiecte, cu puterile instalate şi suprafeţele în cifre aproximative Rios Băneasa Energy (putere instalată 10 MW pe suprafaţă de 20,5 ha), Rios Bansolar Company (5 MW pe 10 ha), Rios Băneasa Solar (10 MW pe 20 ha), Rios Total Solar (9,9 MW pe 20 ha).
Proiectele din Giurgiu au acces la un drumul naţional DN5 şi sunt localizate în zona comunei Băneasa, satul Băneasa. Acestea urmau a avea, cumulat, o capacitate instalată de peste 35 MW.
Proiectul din localitatea Lovrin din judeţul Timiş presupunea construirea unui parc fotovoltaic cu o capacitate instalată de 9,9 MW, cu 43.400 de module fotovoltaice.
Grupul spaniol a redus investiţiile din Spania din acelaşi motiv pentru care apelează la insolvenţă în România: reducerea sau desfiinţarea subvenţiilor.
Când au venit în România, în urmă cu trei ani, spaniolii anunţau că vor să investească peste 530 milioane de euro (656 milioane de dolari) în producerea de energie regenerabilă. Una dintre primele investiţii promise urma a fi un parc eolian de 9 megawaţi la Tulcea. Proiect de care nu s-a mai auzit nimic de atunci, poate şi ca urmare a faptului că zona e foarte vânată de investitori (iar pe unii concurenţa îi sperie) iar aprobările se dau greu.
Spaniolii urmau a se împrumuta de la sucursala din Bucureşti a CaixaBank pentru a finanţa proiectele. Până una alta, faţă de firmele înfiinţate în România, spaniolii au creanţe de milioane de lei în tabelele creditorilor, fără proiecte ridicate.