Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat11232024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Luxten: Salariu net de 70.000 de lei pentru preşedintele directoratului

Luxten: Salariu net de 70.000 de lei pentru preşedintele directoratului

luxten

În general, n-ar trebui să reprezinte o mare problemă pentru noi cât câştigă un director al unei companii private decât, poate, ca o simplă curiozitate. Cu totul altfel stau lucrurile însă când vorbim despre companii care sunt ca abonate la contracte cu statul.

Astfel, una dintre cele mai bine plasate companii la contractele de iluminat public din România este Luxten Lighting Company. În acest sens, Luxten se ocupă, printre altele, de modernizarea sistemului de iluminat dar şi de menţinerea şi întreţinerea echipamentelor aferente.

Compania a câştigat după revoluţie contracte pe ani sau zeci de ani cu oraşe precum Bucureşti, Galaţi, Craiova, Baia Mare, Oradea şi multe altele.

Luxten a intrat însă mai mult în atenţia presei după ce din declaraţia de avere din dosarul de candidatură pentru europarlamentare s-a aflat că Elena Băsescu a câştigat aproape 7.000 de lei lunar ca economist part-time la respectiva firmă.

Revenind în zilele noastre, să spunem că în urma unor dezbateri recente din Consiliul de Supraveghere al companiei, s-a numit directoratul firmei pentru întreg anul în curs. Preşedintele directoratului este Monica Maria Bucur, vicepreşedinte este Silvian Şerbănescu şi membru Olga Juverdeanu.

Potrivit unei decizii a Consiliului de Supraveghere consultată de Energy Report, preşedintele directoratului va încasa lunar un salariu net de 70.000 de lei, vicepreşedintele 60.000 de lei iar membrul simplu 10.000 de lei.

 

Tag Cloud