Care este sensul vizitei șefului FMI, Christine Lagarde, la sediul Petrom?
- Detalii
- Publicat în 16 July 2013
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, însoțită de viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a vizitat Petrom City, sediul OMV Petrom. Oficialii FMI și BNR au discutat aspecte legate de evoluția post privatizare a companiei și au vizitat o expoziţie despre istoria industriei româneşti de petrol şi gaze naturale. FMI este una dintre instituţiile financiare internaţionale care au fost implicate în procesul de privatizare al companiei.
Directorul general al FMI încheie marţi o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut.
„Ne face o deosebită plăcere să primim delegaţia FMI, la nouă ani de la semnarea contractului de privatizare, perioadă în care OMV Petrom a trecut printr-un proces radical de trasformare. Suntem acum cea mai bine plasată companie românească în topul 50 al companiilor din Europa Centrală şi de Sud-Est şi vrem să ne menţinem acolo”, a spus adăugat CEO-ul OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Petrom influențează major indicatorii umăriți de FMI
De ce a vizitat directorul FMI sediul OMV Petrom? Probabil pentru că este cea mai importantă companie din domeniul petrolului și gazelor naturale, dar mai ales pentru impactul pe care politicile acestei companii le au asupra unor indicatori macroeconomici urmăriți de FMI.
Nivelul de investiții susținut de Petrom influențează creșterea economică a României pe termen scurt și, mai ales, pe termen lung. Tot investițiile Petrom, și mai ales gradul de eficiență al acestora, vor afecta, pozitiv sau negativ, și balanța comercială a României, respectiv nivelul de dependență de importuri al economiei în următorii zeci de ani.
Nici BNR nu rămâne indiferentă
Mai mult, fluxul de capital financiar dintre OMV Petrom și compania mamă influențează cursul de schimb al leului. Prețurile combustibililor au un efect important asupra costurilor de producție în economie, care, la rândul lor influențează, pe de o parte, profitabilitatea companiilor din România, iar pe de alta, pe partea de ofertă, nivelul inflației. Așa se explică contactele din ce în ce mai dese ale BNR cu OMV Petrom, dar și prezența viceguvernatorului BNR, Cristian Popa, alături de Cristine Lagarde, în delegația care a vizitat Petrom.
La nivelul anului 2012, la o cifră de afaceri de circa 6 miliarde de euro, valoarea adăugată adusă de Petrom se ridica la circa 2% din PIB. În plus, contribuția Petrom la bugetul de stat neconsolidat al României este de circa 2 miliarde de euro anual, adică în jur de 10%.
În 2012, numărul de furnizori ai OMV Petrom se ridica la circa 15.000, circa 90% dintre aceştia fiind companii din România. Compania furnizează circa 40% din necesarul local de ţiţei, gaze şi carburanţi și poate acoperi circa 10% din cererea de electricitate a României.