Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat10052024

Last updateSun, 31 Mar 2024 10am

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Contabilitate si Fiscalitate Cine a scumpit benzina de la 3 lei la 5 lei/l în ultimii 7 ani? Companiile încasează tot 0,5 $/l, în timp ce guvernul și-a dublat veniturile din accize și TVA pe l de carburant

Cine a scumpit benzina de la 3 lei la 5 lei/l în ultimii 7 ani? Companiile încasează tot 0,5 $/l, în timp ce guvernul și-a dublat veniturile din accize și TVA pe l de carburant

Screen Shot 2015-01-07 at 14.59.36

Toată lumea privește cu nostalgie la vremurile în care un litru de benzină costa 3 lei și acuză companiile din domeniu pentru scumpirea carburanților.

Ultimul exemplu este cel al premierului Victor Ponta, care pare să fi uitat că a fost cel care a contribuit decisiv la majorarea, în prima parte a anului trecut, cu 50 de bani a litrului de benzină și motorină în urma majorării accizelor și modificării modului de calcul al acestora

"Vreau, de asemenea, să îi rog public pe cei doi miniştri, ministrul Transporturilor şi ministrul Finanțelor, să aibă o discuție, sigur, normală, instituțională între guvern şi companiile private din domeniul combustibililor pentru că acciza a rămas ca în 2014, toate taxele sunt ca în 2014, prețul petrolului a scăzut peste tot în lume, numai la noi nu scade. Sigur, nu, prețul este la pompă, nu este făcut de guvern, dar sunt absolut convins că o discuție serioasă cu companiile ne va ajuta să ajungem la un preţ corect şi rezonabil", a declarat Victor Ponta la începutul ședinței de guvern de astăzi.

Ieftiniri de peste un leu/l în ultima jumătate de an

Declarația demonstrează că premierul, în pofida faptului că este și pilot de raliuri part-time, nu a mai alimentat personal mașinile pe care le conduce cel puțin din luna iunie. Pentru că în luna iunie, prețul benzinei se situa undeva la 6,3 lei/l, iar cel al motorinei la 6,29 lei/l. În prezent un litru de benzină a ajuns la 5,03 lei, iar unul de motorină la 5,24 lei. În ultimele șase luni, nu numai că prețul benzinei nu a stagnat, cum susține premierul, ci a scăzut considerabil cu peste un leu pe litru.

Ieftiniri ale benzinei de 13% în UE și de 20% în România

Premierul se pare că este fie dezinformat, fie a "plagiat" în tinerețe și la matematică. Ponta observă scăderi peste tot în lume, numai în România nu. Calculele arată însă o cu totul și cu totul altă realitate. În luna iunie, prețul mediul al benzinei comercializate în UE, potrivit Oil Bulletin, publicat de Comisia Europeană, era de 1,589 euro/l, iar cel al motorinei, de 1,43 euro/l. Pe 29 decembrie, ultimul buletin publicat de CE, benzina scăzuse la 1,379 euro/l, iar motorina la 1,260 euro/l. Cu alte cuvinte, în ultimele șase luni, benzina și motorina s-au ieftinit în medie la nivelul UE cu 13,21, respectiv 11,88%. Numai că în aceeași perioadă, în loc să stagneze, așa cum sugerează premierul, prețul benzinei, respectiv motorinei, din România a scăzut cu numai puțin de 20,15, respectiv 16,7%.

SUA taxează cu 8 cenți litrul de carburant, România cu 70 de cenți

E adevărat că în SUA, de exemplu, ieftinirile la carburanți au fost mult mai mari, însă explicația ține de nivelul impozitării. Dacă în SUA, guvernul se mulțumește cu taxe și impozite în valoare de 8 cenți pe litrul de carburant comercializat, în România el percepe numai puțin de 70 de eurocenți pe litru, reprezentând accize și TVA.

Statul câștigă de două ori mai mult decât în 2008 din impozitarea fiecărui litru de carburant

Și am ajuns la adevărata cauză a faptului că în prezent românii plătesc 5 lei/l și nu 3 lei/l ca în 2008: politicile publice care au majorat accizele și TVA-ul și au depreciat moneda națională. Astfel, în 2008, din cei 3 lei/l cu care vindeau carburanții, după plata accizelor și a TVA, companiile rămâneau cu aproximativ 0,5 dolari (1,42 lei, la cursul de la acea vreme de 2,9 lei pentru un dolar). În prezent, din prețul de 5,03 lei, companiile rămân cu 0,53 dolari (2,02 lei, la actualul curs de 3,7936 lei pentru un dolar). Calculele sunt făcute în dolari pentru că aceasta este moneda în care industria petrolieră lucrează, atât materiile prime, cât și produsele finale fiind tranzacționate pe piețe dolarizate. Statul, în schimb, percepea în 2008, accize și TVA în valoare de 1,57 lei/l de benzină comercializat (acciză de 327,29 euro - la un curs de 3,3565 lei pentru un euro - și TVA de 19%), în timp ce în prezent percepe 3,01 lei/l (acciză de 2,32 lei/l și TVA de 24%). Cu alte cuvinte, în urma majorării prețului carburanților de la 3 lei la 5 lei, în timp ce companiile au beneficiat de o majorare a veniturilor pe litrul de combustibil menită a acoperi deprecierea leului față de dolar, statul și-a dublat practic încasările!

Tag Cloud