Energy Report

Anacronic.ro: Scandalul Lukoil – patru instituții, patru erori, patru teme ratate

Acum că rafinăria Petrotel a fost repornită de rușii de la Lukoil, se poate discuta liniștit despre falsele probleme pe care au sărit să le rezolve politicienii noștri și despre problemele care rămân în continuare nediscutate și nerezolvate.

Deschiderea (scandalului) a făcut-o managementul companiei care, pus în fața unui sechestru asigurator decis de parchet, a apelat la prim-ministru. În ajutor, patronatul și-a luat și sindicatul reprezentat de Gheorghe Paraschivoiu care a transmis guvernului că „urmare a blocării conturilor, nu se pot face achiziţii de chimicale, nu se pot plăti furnizori şi antreprenori şi chiar şi salariile salariaţilor, ceea ce ar face ca peste 2.500 de salariaţi de pe platformă să rămână fără obiectul muncii, mărind numărul şomerilor”.

Din 2.500 de salariați de pe platforma industrială și doar 470 ai rafinăriei Petrotel, în discursul premierului României s-au făcut 3.500 de salariați pentru care trebuia găsită o soluție particulară prin derogare de la lege.

Fiindcă sechestrul a fost ridicat doar parțial, rușii de la Lukoil au amenințat cu închiderea definitivă a rafinăriei. Nu din considerente economice, ci de nervi. Tiberiu Nițu, Procuror General al României, a intrat în horă: „Abia această declaratie este de natură să pună presiune pe procurori şi să-i timoreze”.

Președintele a criticat și el faptul că Petrotel nu a avut profit iar taxele plătite la buget sunt doar colectate și virate în calitate de agent fiscal al statului român, adică accizele. Cu alte cuvinte, nu a generat valoare adăugată și, atunci, investitorul ar trebui să ne mai lase în pace, noi prețuim doar performanța economică. Performanța privaților ca să aibă statul ce cheltui, să ne înțelegem.

Cazul Lukoil ne învață câteva lucruri: rușii fac afaceri fără ca interesul economic să primeze și fără să înțeleagă la ce folosește statul de drept, Guvernul României dă declarații inoportune, imbecile și iresponsabile, autoritățile suferă de mania persecuției iar reacția procurorului-general Nițu e absolut stupidă. Președintele Băsescu nu iese nici el din paradigma etatistă și vede cu prioritate obligația antreprenorilor de a alimenta bugetul politicienilor.

Toți actorii din comedia Lukoil-Petrotel, dar mai grav, toți comentatorii media ratează o discuție esențială pentru relația autorități-mediu de afaceri.

Patronatul și sindicatul de la Lukoil disprețuiesc statul de drept și instituțiile sale. Altfel ar fi contestat măsura sechestrului asigurator în justiție și ar fi adresat o scrisoare guvernului după decizia finală. Dacă ar fi existat și competență sau bună-credință ar fi știut că banii de salarii nu sunt afectați de sechestrele instituite. Dacă Codul Penal ar fi mai precis în termeni, ar ști chiar și procurorii noștri că banii dintr-un cont nu se pot sechestra, ei aparținând băncii și nu titularului contului. Salariile muncitorilor pentru luna aceasta nu au fost nicio clipă în pericol.

Guvernul a intervenit inoportun în apărarea celor 3.500 de muncitori care nu erau nici măcar 470 fiindcă, așa cum am arătat, banii de salarii nu erau în pericol. Codul de procedură civilă este cât se poate de clar:

„Art. 780 – Obiectul popririi pct. (5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: c) sumele aferente plății drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înființării popririi. Atunci când asupra aceluiași cont sunt înființate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăți aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înființării primei popriri.”

Un guvern care are minister al Justiției, minister al Finanțelor și alți consilieri nu avea voie să producă o astfel de declarație, imbecilă prin necunoaștere. Ponta reprezintă Guvernul României în astfel de probleme și nu trebuie să citească la televiziuni scrisorile primite de la companii.

Declarația guvernului este și iresponsabilă fiindcă reprezintă un amestec nepermis în atribuțiile justiției. Nu organele judiciare se ocupă de mersul economiei și nici nu fac protecție socială, dar este treaba legislativul ca, în timpul cercetării judiciare, activitatea economică să aibă cât mai puțin de suferit. Mai mult, declarația este proba unei gândiri corupte, o gândire care derogă de la regulă, care stabilește tratament preferențial pentru prieteni. Aduce aminte de episodul Tăriceanu care spunea că Patriciu e prietenul lui și dădea de înțeles că nu trebuie reținut pentru cercetări. De atunci, o mulțime de oameni de afaceri sunt reținuți fără a avea vreun răgaz pentru transmiterea atribuțiilor de management.

Procurorul General al României s-a trezit într-o cetate asediată de declarații de suicid economic. Sigur, urmează să vedem polițiști impresionați de șoferii necăjiți de asprimea codului rutier și care amenință că le lasă cheile de la mașină. Vom vedea și inspectori de la ITM, Garda de Mediu, Garda Financiară și altele compleșiți de vaietele agenților sancționați.

Deși, în România, instituțiile de control se calcă pe picioare și sancțiunile sunt aberante, n-am auzit de nicio demisie a vreunui inspector din motive de conștiință încărcată. Ei bine, procurorii lui Nițu se pare că sunt veriga slabă a autorității. Și credeam că sunt, de departe, din materialul cel mai dur.

Există varianta ca Tiberiu Nițu să fi făcut această declarație stupidă doar ca să-l sprijine pe prim-ministru în dialogul de la distanță cu președintele. Cu ajutorul unui membru al C.S.M., i s-a confecționat și președintelui o acuzație de imixtiune în treburile justiției ca să i se mai atenueze gafa premierului. Dar implicarea politică a șefului procurorilor este la fel de gravă ca excesul de sensibilitate.

Președintele s-a luat la trântă cu inamicul rus și a vorbit cu dispreț despre acciza colectată și vărsată de Petrotel la buget ca nefiind venit produs bugetului de către companie. Așa o fi, dar să fie agentul fiscal al statului e bine, nu? Hai să-i mulțumim măcar pentru atât. Să adăugăm la mulțumiri și locurile de muncă și taxele pe salarii. Nu are profit, a mai zis președintele. Așa, și? Spune domnule, mulțumesc că încă mai operează în România! Bine că susține o activitate neprofitabilă.

Cazul unei companii importante ar fi trebuit să genereze cu totul alte dezbateri.

În primul rând, ar fi trebuit discutat despre de ce poprirea asiguratorie pune în pericol activitatea unei companii deși nu s-a stabilit nici vinovăție și nici prejudiciu decât în baza unui act administrativ unilateral sau poate doar în baza suspiciunilor organelor judiciare.

De ce, dacă avem restricții pentru poprirea execuțională care nu afectează salariile pe 3 luni ale angajaților (6 luni în vechiul Cod de procedură civilă), nu stabilim ca poprirea asiguratorie să nu poată afecta salariile angajaților până la sfrșitul procesului judiciar? De ce nu gândim că o companie trebuie să plătească și utilitățile ca să poată funcționa iar poprirea asiguratorie nu trebuie să-i creeze pagube?

Ar trebui discutat despre înțelesul greșit al popririi din Codul Penal care e un soi de sechestru pe bunurile viitoare. Legislativul trebuie să dezambiguizeze de urgență noțiunile. Dezbaterea există între juriști dar e marginală. Există și o decizie neclar motivată a Înaltei Curți de Casație și Justiție care sporește și mai mult confuzia (Decizia 1741/2012). Motivarea nu ajută, justifică doar cazul particular cu care a fost sesizată instanța.

Deși în situația Lukoil-Petrotel problema o reprezintă sechestrele dispuse de organele de cercetare penală, s-ar putea discuta în context despre actele administrative unilaterale care sunt executorii dacă debitorul nu obține suspendarea efectelor lor de către instanțe. Cauțiunea în astfel de situații poate ajunge la 20% din suma pretinsă de autorități iar actelor administrative li se prezumă legalitatea. O cauțiune în cuantum maxim poate ar trebui să conducă direct la suspendarea efectelor actelor administrative. Procesul ar trebui să aibă o durată mult mai mică. Inegalitatea armelor e evidentă.

Apoi, legalitatea actelor administrative unilaterale e prezumată până la decizia definitivă a instanței chiar dacă contestatorul a câștigat la instanța de fond. Nu ar fi bine să reglăm aceste chestiuni?

Discuția despre impozitarea profitului companiilor repartizat pe rezerve ar putea fi făcută cu această ocazie fiindcă tot este preocupat președintele de impozitul pe profit vărsat la buget. În fond, dacă în bugetul statului impozitul pe profit e sub 6%, adică puțin, de ce să nu avem în vedere considerente etice, de funcționare și de atractivitate a economiei ca să renunțăm la acest impozit. Și, până la urmă, ce este profitul contabil? Profitul e o opinie spun experții contabili. Ei bine, procurorii fără studii economice îl consideră o certitudine.

Probabil, raportul de inspecție fiscală a avut în vedere costurile la achiziția petrolului pentru rafinare de la o firmă afiliată Petrotel și costurile suportate pentru diverse servicii către afiliați sau prieteni. Fiscul nostru întocmește dosare ale prețurilor de transfer ca și cum tranzacțiile cu același bun sau serviciu trebuie să se facă la același preț. Ca și cum nu ar exista putere de negociere, oportunitate, interese pe termen lung, comoditatea unei relații comerciale de lungă durată ș.a.m.d..

S-ar putea ca Petrotel-Lukoil să nu aibă nicio vină, să fie doar vina legislației noastre. Legislația noastră care prevede condamnări penale în baza unei opinii. Justiția lucrează cu idealul adevărului iar evaziunea pe profit este o opinie fiindcă profitul este o opinie. Indiferent câte reguli am băga în Legea Contabilității, câte O.M.F.P.-uri s-ar emite, cât de voluminoase facem dosarele prețurilor de transfer, este pierdere de vreme. Bani aruncați pe geam ca să creăm reguli stufoase, să deschidem porțile abuzurilor și, în definitiv, să justificăm un furt al statului de la privat, toate astea pentru nici 6% din buget.

Lipsa de competență, gândirea coruptă, lipsa de preocupare pentru soarta economiei, lipsa de respect față de antreprenori, sensibilitatea ipocrită a autorităților ne-au ajutat să ratăm încă o dezbatere serioasă.

Articol publicat pe Anacronic.ro