Transgaz: profit net în creștere cu 1% pe 2013, la o cifră de afaceri majorată cu 10%
- Detalii
- Publicat în 24 March 2014
- Scris de Florin Rusu
SNTGN Transgaz SA a obținut anul trecut un profit net de 334,5 milioane de lei, în creștere cu 1% față de profitul net înregistrat în 2012, de 330,93 milioane lei, la o cifră de afaceri de 1,51 miliarde de lei, mai mare cu 10% decât cea înregistrată în anul precedent.
Explicația creșterii modeste a profitului raportat la cifra de afaceri constă în majorarea cu 10% a cheltuielilor în 2013, la 1,127 miliarde lei, de la 1,025 miliarde lei în 2012, și a pierderilor de 105 milioane de lei înregistrate din activitatea financiară.
Cheltuielile financiare și, implicit, pirerderile înregistrate din activitatea financiară au depășit nivelul prevazut în bugetul pentru 2013 cu 114.402 mii lei din cauza constituirii provizionului pentru deprecierea activelor financiare ca urmare a neselectării proiectului Nabucco Vest ca ruta de transport al gazelor naturale.
Profitul brut al Transgaz a evoluat direct proporțional cu veniturile, majorându-se anul trecut cu 9% față de anul precedent, de la 394 de milioane în 2012 la aproximativ 430 de milioane în 2013.
Potrivit raportului administratorilor Transgaz, pus la dispoziția acționarilor, veniturile companiei au fost influențate în principal de tariful de rezervare capacitate, mai mare față de anul 2012 cu 0,812 lei/MWh, cu o influență pozitivă de 253 milioane de lei și de cantitatea de gaze transportate, mai redusă cu 10,7 milioane MWh/1.014 milioane mc (8%), cu o influență negativă de 80.440 mii lei. Veniturile din serviciile de transport internațional de gaze naturale au fost și ele mai mici față de anul 2012 cu 7,338 milioane de lei, din cauza unui curs mediu de schimb leu/EURO, respectiv leu/USD, mai mic decât cel realizat in anul 2012.