Ponta, favorabil investițiilor private în energie: "Pe bani privaţi nu are cum să decidă tot statul"
- Detalii
- Publicat în 16 May 2013
- Scris de Energy Report
Investițiile private în energie și asigurarea unui mix de energie echilibrat și diversificat au fost două dintre temele cele mai discutate în cadrul "Pactului pentru Energie" lansat astăzi de Academia Română. Până și premierul Victor Ponta, care în ultimele două săptămâni s-a remarcat prin câteva atacuri dure la adresa proprietății private, a recunoscut necesitatea implicării capitalului privat în dezvoltarea sectorului energetic din România.
Problema este însă că necesarul investițiilor în energie nu este unul la îndemâna oricui. Iar, dincolo de declarațiile din ultimele săptămâni ale premierului, nici modificările fiscale ale guvernului pe care-l conduce nu au transmis un mesaj prea prietenos capitalului privat.
Potrivit CEO-ului OMV Petrom, Marian Gheorghe, necesarul investiţional în toate sectoarele energetice din România se ridică la 3 - 4 miliarde euro pe an, principalele companii care ar putea să investească aceste sume fiind multinaţionalele.
'Din calculele noastre, necesarul investiţional al domeniului energetic din România este de 3 - 4 miliarde euro, anual, în toate sectoarele. Aceste investiţii ar putea fi realizate datorită componentei multinaţionalelor, dar şi a capitalului de stat, care se poate reforma, se poate dezvolta eficient', a dclarat Mariana Gheorghe, care nu a uitat să le transmită reprezentanților guvernului că "este nevoie de un cadru legislativ şi de reglementare pentru încurajarea investiţiilor, un cadru predictibil şi stabil. Susţinem nevoia unei strategii naţionale coerente în domeniul energetic pe termen lung. În afară de cadrul legislativ şi strategia naţională, este necesar un act public mult mai prietenos investiţiilor".
Premierul Ponta a recunoscut că strategia de implicare a capitalului privat în toate companiile publice de energie este o strategie corectă, fiind necesară totodată asigurarea unui management performant. Ponta a adăugat că trebuie susţinute investiţiile private, măcar și pentru simplul motiv că statul nu va avea în perioada următoare resursele financiare necesare, iar acest lucru presupune un control mult mai mare al celui care investeşte bani.
"Pe bani privaţi nu are cum să decidă tot statul, de fiecare dată. Statul are obligaţia de a încerca, acolo unde apar pericole de afectare a păcii sociale, să intervină cu măsuri de stabilizare, dar cât mai puţin şi cât mai rar posibil", a remarcat Ponta.
Academia Română a lansat miercuri 'Pactul pentru energie', document care reprezintă o sinteză a principiilor pe care mediul academic şi cel de afaceri le consideră prioritare pentru sectorul energetic. Documentul a fost elaborat sub egida Academiei Române, cu participarea Universităţii Politehnice Bucureşti, Universităţii de Petrol-Gaze Ploieşti, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Universităţii Bucureşti şi a specialiştilor din sectorul energetic, atât companii private cât şi din companii cu capital majoritar de stat.
Pactul conturează opt direcţii prioritare: creşterea securităţii energetice a României prin acţiuni interne şi externe; optimizarea unui mix de energie primară echilibrat şi diversificat; eficienţă energetică, energii regenerabile şi protecţia mediului; promovarea unor mecanisme adecvate pentru protecţia consumatorului vulnerabil; susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare şi de educaţie profesională; crearea unui cadru legislativ şi de reglementare funcţional, stabil şi predictibil, favorabil investiţiilor; asigurarea guvernanţei corporative a companiilor de stat în baza principiilor unei pieţe energetice funcţionale; creşterea importanţei României ca actor pe piaţa energetică europeană.