Azomureş a renunţat la Ernst & Young
- Detalii
- Publicat în 10 February 2015
Acţionarii marele producător de îngrăşăminte Azomureş, care este în acelaşi timp şi unul dintre marii consumatori de gaze naturale din România, au aprobat lunile trecute revocarea din funcţia de auditor financiar a Ernst & Young Assurance Services, indică un document al Azomureş, consultat de Energy Report.
În perioada de criză, Azomureş a schimbat mai mulţi auditori. Astfel, în vara lui 2009 au renunţat la Evalex pentru ai alege pe cei de la KPMG. Apoi au renunţat la cei din KPMG şi în ultima perioadă au apelat la Ernst & Young.
Renumita companie din Big Four a avut şi victorii în ultimele luni. Astfel, dacă e să rămânem tot în domeniul energetic, să spunem că, cel mai mare consumator de energie din ţară, Alro Slatina, a hotărât în prima jumătate a lunii august să prelungească cu încă un an mandatul auditorului Ernst & Young Assurance Services, după ce a renunţat la Deloitte. Noul mandat câştigat de Ernst & Young la Alro se întinde de la 9 august 2014 până în 9 august 2015.
Azomureş, care cumpără cam a zecea parte din producţia de gaz a României, este o companie pentru care gazul acoperă circa 85% din costuri. Drept urmare, reprezentanţii companiei au considerat oportun să se declare, de mai multe ori în ultima perioadă, susţinători ai investiţiilor în gaze de şist dar, pe de altă parte, împotriva unei liberalizări acelerate a pieţei gazelor naturale.
În 2012, când elveţienii de la Ameropa au preluat pachetul majoritar de acţiuni al Azomureş s-a decis demararea unor investiţii de peste 200 de milioane de euro pentru modernizarea combinatului mureşean. Scopul declarat este acela al încadrării în normele de mediu şi de a creşte capacitatea de producţie la 1,5 milioane de tone de îngrăşăminte anual.