Energy Report

Paolo Scaroni (ENI): Politica energetică a Bruxelles-ului pune în pericol relansarea economică în Europa

Uniunea Europeană a făcut o serie de greșeli grave, care s-au acumulat în decursul ultimilor zece ani, consideră CEO-ul gigantului energetic italian de stat ENI, Paolo Scaroni, și, de aceea, a ajuns să aibă printre cele mai mari prețuri la energie din lume.

Într-un interviu acordat publicației franceze Les Echos, Scaroni spune că, de aici încolo, UE va trebui fie să se aplece cu determinare asupra problemei explorării și exploatării gazelor de șist, fie să trateze Rusia ca pe un partener, nu ca pe un adversar, și să înceteze să-i dea lecții de democrație.

Les Echos: Ce credeți despre politica europeană în domeniul energiei?

Paolo Scaroni: Trebuie să constatăm că în Europa, dar și în numeroase state membre, s-au acumulat o serie de erori grave, comise în decursul ultimilor zece ani. Astăzi ne trezim cu un cumul de efecte negative. Avem printre cele mai ridicate prețuri la energie din lume. Emisiile de dioxid de carbon au fost reduse în principal pentru că suntem în criză în Europa, altfel ar fi în creștere, dacă economia ar merge mai bine.
În al treilea rând, aprovizionarea cu energie este în pericol, pentru că în toată Europa centralele pe gaze sunt închise progresiv. Este, de altfel, motivul pentru care noi am aderat la organizația Magritte, condusă CEO-ul GDF Suez, Gérard Mestrallet, care grupează 12 operatori europeni și militează pentru o revizuire radicală a politicii energetice europene și a statelor membre. Am ajuns într-o situație dramatică, care pune în pericol relansarea economică europeană.

Les Echos: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, principalii factori ai acestei incapacități a Europei de a defini o politică coerentă comună?

Paolo Scaroni: Văd două probleme esențiale ale guvernării. În primul rând, la nivel european, faptul că responsabilitățile în domeniul energiei s-au împărțit pe patru segmente – mediu, industrie, politică externă și concurență - fără să fie nimeni care să facă sinteza. O a doua greșeală a fost împărțirea, cel puțin confuză, a responsabilităților între statele membre și Uniunea Europeană, care a devenit ulterior o sursă de erori. Trebuie să spun că am fost unul dintre primii care au vorbit despre asta. Acum câteva zile, chiar comisarul european pentru Energie, germanul Günther Oettinger, a părut că își face mea culpa. Și noul super-ministru al Energiei și vicecancelar al Germaniei, Sigmar Gabriel, tocmai a recunoscut că am făcut greșeli dramatice. El a recunoscut în special că ar fi trebuit să revenim asupra chestiunii energiei regenerabile.
Unul dintre cele mai bune exemple cu privire la această problemă de guvernare este felul în care a fost aplicat obiectivul stabilit în 2008 de Uniunea Europeană, respectiv majorarea ponderii regenerabilelor în mixul energetic european la 20%, precum și reducerea emisiilor de CO2 și creșterea eficienței energetice cu același procent, până în 2020. Statele membre au interpretat aceste obiective într-un mod dezastruos. În particular, asta a făcut ca trei țări – Germania, Spania și Italia – să creeze subvenții pentru energia regenerabilă care i-au distrus pe consumatori. În Germania, fiecare familie a simțit o creștere a facturii la electricitate de 220 de euro, iar scumpirile vor continua încă 20 de ani. În timp ce consumatorul american economisește 1.300 de dolari datorită gazelor de șist, landurile germane sunt penalizate dur. Tocmai de aceea, noua mare coaliție din Germania se pregătește să își revizuiască politica energetică.

Les Echos: Ar trebui să renunțăm la energia regenerabilă?

Paolo Scaroni: Trebuie cel puțin să o plafonăm. Am stimulat puternic producția de energie din surse regenerabile. Prețul carbonului a scăzut. Beneficiile în ceea ce privește reducerea emisiilor de dioxid de carbon care veneau din folosirea energiei verzi au fost absorbite de daunele cauzate de carbon. Subvențiile excesive au antrenat investiții masive pe segmentele eolian și solar, care au acces prioritar la rețele, la prețuri prestabilite pentru 20 de ani și mai mari decât cele ale pieței. A fi investitor în energie regenerabilă a devenit meseria cea mai ușoară din lume.

Gaze de șist, Charles de Gaulle și Partidul Comunist Francez

Les Echos: Care ar putea fi viitorul gazelor de șist în Europa, având în vedere rezistența care vine din partea majorității guvernelor și opoziția exprimată de Franța?

Paolo Scaroni: Franța se raportează la această problemă cu mai mică îngrijorare decât restul Europei, întrucât este privilegiată, dispunând de capacități de producție de energie nucleară. Trebuie să ne aducem aminte în această privință că, atunci când De Gaulle a optat pentru energia nucleară, cu sprijinul Partidului Comunist al lui Maurice Thorez, nu au făcut-o pentru că ar fi costat mai puțin. Au făcut-o pentru a asigura independența energetică a țării pe termen lung. Dar astăzi, la nivel european, dacă nu înfruntăm această temă a gazelor de șist, atunci vom ajunge să ne resemnăm că pierdem toată industria consumatoare de energie. Pentru că diferența de cost față Statele Unite este atât de masivă încât toate noile investiții se vor concentra acolo. Nici noi nu excludem relocalizările de activități. Cu toate problemele sale actuale, poate Europa poate să se resemneze în fața acestui destin trist pentru următorii 10 - 20 de ani? Nu cred asta. Competitivitatea energetică trebuie să fie primul punct pe agenda politicii industriale europene. Când se fac reuniuni la Bruxelles pentru a se vorbi despre șomajul în rândul tinerilor, se identifică o problemă, nu o soluție.

Les Echos: Ce soluții preconizați pentru schimbarea de politică europeană?

Paolo Scaroni: Personal, văd două piste de explorat. În primul rând, să încercăm să vedem dacă putem trăi în Europa revoluția gazelor de șist pe care au cunoscut-o deja Statele Unite. Să vedem dacă sunt zăcăminte, dacă este ceva exploatabil, competitiv, compatibil cu mediul. Înainte de a spune „nu” gazelor de șist, trebuie să știm mai întâi despre ce este vorba. Ca întotdeauna, țara cu atitudinea cea mai dramatică în acest domeniu a fost Marea Britanie, în timp ce Franța are poziția cea mai ideologică. François Hollande a spus: „Atât timp cât voi fi președinte, nu vor fi exploatate gaze de șist”. Îi doresc să nu fie președinte prea mult timp, pentru că riscă să aibă o problemă pe această temă. De ce să excluzi fără să știi despre ce este vorba? Să zici „niciodată” fără să explorezi fondul unui subiect atât de vital mi se pare absurd. Înainte de a-l exclude, trebuie să fii sigur că ai dezbătut și analizat această cale până la capăt. Guvernul britanic merge înainte cu toată viteza pe această cale. Invit celelalte guverne să abordeze subiectul cu seriozitate. Este o soluție pe care nu o putem exclude din oficiu.

Alianță cu Rusia

Les Echos: Ce ne puteți spune despre explorările ENI în materie de gaze de șist din Ucraina și Polonia?

Paolo Scaroni: În Ucraina, unde suntem primiți cu brațele deschise, vom continua explorările. Avem nouă perimetre concesionate în această țară, din 2010. Guvernul ucrainean își dorește să exploateze această resursă, iar populația este de acord. În Polonia, ne-am implicat foarte puternic. Din nefericire, este o cantitate mică de gaze pe aceste concesiuni, iar formațiunile geologice s-au dovedit a fi greu de fracturat. Prin urmare, am decis să ne retragem definitiv. Gazele se află la prea mare adâncime și sunt prea costisitor de extras. În schimb, suntem optimiști în ceea ce privește Ucraina.

Les Echos: Ați evocat o altă alternativă posibilă pentru Europa. Care ar fi aceasta?

Paolo Scaroni: Cealaltă cale politică este stabilirea unei alianțe cu Rusia. Dar cu această țară, care are resurse de gaze aproape nelimitate, la prețuri foarte mici, noi, europenii, am instaurat raporturi politice conflictuale. Dintr-o dată, raporturile Uniunii Europene cu Rusia rămân strict comerciale. La nivelul său, ENI are raporturi excelente cu Rusia de 40 de ani. Cu Rosneft avem un acord privind dezvoltarea de zăcăminte de de hidrocarburi în Marea Barents și în sectorul rusesc al Mării Negre. Cu Gazprom, avem un contract comercial prin care corelăm prețurile gazelor cu cele din Europa.
Problema este că, în Statele Unite, gazele se vând cu 4 dolari, iar în Europa – cu 11-12 dolari. Prin negocieri comerciale, putem să reducem prețul de la 12 la 10 dolari, dar tot rămâne dublu față de prețul din SUA. Pentru a trece la 4 dolari, trebuie fie să exploatăm gaze de șist în Europa, fie să tratăm Rusia ca pe un partener. Pentru că și Rusia are interesul ca Europa să nu se dezindustrializeze. Dar cel mai bun mijloc de a trata cu rușii nu este să le ții lecții toată ziua. Noi, occidentalii, avem uneori atitudini mult mai tolerante față de regimuri și mai îndepărtate de cultura noastră decât Rusia. Avem tendința de a face pe profesorii de democrație, uitând de alte țări în mod cert mai puțin democratice.

Les Echos: Care este situația producției de hidrocarburi în Libia și cum vedeți viitorul țării la trei ani după căderea lui Khadafi?

Paolo Scaroni: De câteva săptămâni, producția noastră merge mai degrabă bine: suntem la 75% din capacitatea noastră maximă de producție. Dar climatul rămâne foarte incert și procesul de reconstrucție avansează foarte lent. Nu sunt numai semnale negative. Vor fi noi alegeri la toamnă. Mi se pare că e un anumit nivel de bun simț în politica libiană. Acestea fiind spuse, cred că trebuie să mai așteptăm încă mult timp pentru ca Libia să aibă instituții puternice și pentru a deveni un nou Kuweit.
Libia are totul pentru a ajunge acolo: 5 milioane de locuitori, producție de 2 milioane de barili pe zi și 3.000 de kilometri de coastă la Mediterană. Este o țară extrem de bogată. Dar văd o perioadă de tranziție încă destul de lungă pentru că țara, spre deosebire de Egipt, nu avea instituții. Kadhafi le-a distrus. Este o țară fără armată. Acestea fiind spuse, noi suferim mai puțin decât alți operatori, pentru că suntem activi și în producția de gaze naturale, care se consumă și pe plan intern, nu merg doar la export.