Rusia: Livrările de gaze rusești către Ucraina nu se vor relua până când UE nu va garanta ferm că ucrainenii vor plăti în avans
- Detalii
- Publicat în 30 October 2014
Negocierile tripartite începute miercuri la Bruxelles între Ucraina, Rusia și Uniunea Europeană, în cadrul eforturilor de rezolvare a contenciosului pe tema gazelor dintre Kiev și Moscova, nu au permis ajungerea la un acord, dar discuțiile ar putea continua joi.
Discuţiile sunt blocate pe tema susţinerii financiare din partea Uniunii Europene pentru Ucraina, care să permită grupului Naftogaz să îşi achite o parte din datoriile către compania rusă Gazprom şi să plătească în avans o nouă comandă de gaze.
Atât CEO-ul Gazprom, Alexei Miller, cât și ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, au declarat, după prima rundă de discuții și negocieri tripartite Ucraina-Rusia UE, că Rusia nu va semna nici un acord privind reluarea aprovizionării cu gaze a Ucrainei până ce UE nu va oferi garanții financiare ferme privind plata de către Ucraina a livrărilor de gaze necesare pentru acoperirea nevoilor sale de consum în lunile noiembrie și decembrie.
Rușii nu reiau livrările de gaze fără garanții
"Nu se va semna nici un acord privind reluarea aprovizionării cu gaze până când Ucraina și UE nu ajung ele la un acord în privința garanțiilor financiare pentru plata acestor gaze", a declarat CEO-ul Gazprom, Alexei Miller.
El a spus că la prima rundă de discuții au fost întocmite trei documente: un protocol trilateral Rusia-Ucraina-UE, unul bilateral între Ucraina și UE, precum și un act adițional la contractul de vânzare-cumpărare gaze aflat în vigoare între Naftogaz și Gazprom, care reglementează aspecte tehnice.
"Întâlnirea de joi va avea loc doar dacă Ucraina și Comisia Europeană ajung la un acord privind garanțiile financiare pentru plata livrărilor de gaze pentru noiembrie și decembrie. Dacă nu se va ajunge la un astfel de acord, nu va avea loc nici o întâlnire și nu se va semna nici un document. Dacă se va ajunge la un astfel de acord, atunci cele trei documente pe care le-am menționat mai sus ar putea fi semnate. Toate documentele și aspectele care țin de partea rusă și de Gazprom au fost clarificate și s-a convenit asupra lor", a explicat Miller, citat de Itar Tass.
La rândul său, ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, a declarat că Ucraina nu a prezentat nici un fel de garanție scrisă privind plata datoriilor pentru livrările de gaze din trecut, precum și achitarea livrărilor pentru iarna aceasta.
"La discuții s-a afirmat că Ucraina va avea bani, că a purtat negocieri cu Comisia Europeană și cu organizațiile financiare internaționale. Ni s-a spus că Ucraina va găsi bani pentru plata în avans a gazelor necesare pentru aprovizionarea pe timpul acestei ierni, patru miliarde de metri cubi. Însă au fost doar vorbe, nu garanții ferme scrise din partea părții ucrainene. Devreme ce nu s-au oferit astfel de garanții și nu știm dacă ucrainenii vor avea sau nu bani, trebuie să ne protejăm de acest risc cerând plata în avans a livrărilor viitoare de gaze. Plătești, ai gaze, nu plătești, nu ai gaze. În rest, negocierile vor continua joi seara. Ne-am înțeles asupra prețului, asupra plăților în avans, asupra rescadențării datoriilor Ucrainei pentru livrările de gaze din trecut, precum și asupra volumelor de gaze solicitate de partenerii noștri ucraineni", a declarat ministrul rus al Energiei.
Bani insuficienți
Potrivit înțelegerii dintre părți, Ucraina va trebui să își achite până la finalul anului o parte din datoria față de Gazprom pentru livrările de gaze din trecut, respectiv să le ramburseze rușilor circa 3,1 miliarde dolari, bani pe care Naftogaz îi are. În plus, Ucraina mai are nevoie de încă 1,6 miliarde dolari pentru plata în avans a livrărilor necesare pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Prima rundă de discuții a început miercuri seară și a durat peste 12 ore. Dacă părțile vor ajunge la un acord joi seară, după a doua rundă de negocieri, acesta ar putea fi anunțat în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit Wall Street Journal, care citează un oficial european, cele două tranșe vot ajunge cumva să fie alocate plății arieratelor Ucrainei înregistrate către Gazprom și/sau plății gazului necesar fostului stat sovietic în această iarnă. Însă banii nu vor fi suficienți, cancelarul german Angela Merkel cerându-le tuturor statelor membre ale UE să participe la efortul Ucrainei de a-și achita datoriile faâă de Rusia.
Ucrainenii își pot plăti datoriile istorice
Monopolul energetic de stat ucrainean Naftogaz a pus deoparte încă din iulie, într-un cont special, suma de 3,1 miliarde de dolari, destinată achitării unei părți din datoriile Ucrainei față de Gazprom pentru livrările de gaze naturale din trecut, a declarat directorul general al Naftogaz, Andrei Kobolev, confirmând informațiile publicate de Energy Report luna trecută. Declarația vine după ce, săptămâna trecută, Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro, sumă cerută de Rusia pentru reluarea livrărilor de gaze suspendate în iunie.
Fondul Monetar Internațional a impus guvernului de la Kiev, încă de la începutul verii, recapitalizarea cu bani de la buget a monopolului energetic ucrainean Naftogaz, iar ulterior depunerea de către Naftogaz a sumei de 3,1 miliarde de dolari într-un cont restricționat la banca centrală a Ucrainei, din care autorităților ucrainene li se permite să facă plăți exclusiv pentru stingerea datoriilor față de Gazprom pentru gazele livrate.
Recapitalizarea s-a făcut printr-o emisiune de titluri de stat, care a fost cumpărată integral de către banca centrală a Ucrainei, potrivit sursei citate, care mai arată că acest proces de recapitalizare de la buget a monopolului energetic prin monetizarea de către banca centrală a datoriei publice a statului ucrainean va continua cel puțin până la finalul acestui an.
Livrări în flux invers
Rusia și Ucraina au apelat ambele la Curtea de Arbitraj de la Stockholm în iunie, după ce rușii le-au tăiat gazele ucrainenilor. Gazprom reclamă datoriile neplătite de ucraineni pentru gazele livrate în trecut, în timp ce Kievul acuză majorarea ilegală a prețului de livrare a gazelor rusești către Ucraina de la 1 aprilie 2014, de la 268,5 la 485 dolari/mia de metri cubi, survenită pe fondul accentuării tensiunilor politice, ca urmare a anexării peninsulei Crimea de către Rusia. Curtea se va pronunța însă în acest diferend doar în a doua jumătate a anului viitor.
Directorul general al Naftogaz a mai declarat că, dacă nu se va ajunge la un acord cu Gazprom, Ucraina va trebui să se bazeze pe producția internă de gaze naturale, pe cantitățile stocate în depozitele sale subterane de înmagazinare și pe livrările de gaze în flux invers din Slovacia. Pe perioada iernii, între octombrie și martie, Ucraina are nevoie de circa 30 de miliarde de metri cubi de gaze, în condițiile în care producția internă se ridică la 20 miliarde de metri cubi pe an, iar în depozitele de înmagazinare sunt stocate în prezent 16,7 miliarde de metri cubi.
"Pentru a acoperi deficitul în aprovizionare, vor trebuite dublate livrările în flux invers", a spus Kobolev. În prezent, Slovacia livrează Ucrainei, în flux invers, circa 1 miliard de metri cubi de gaze naturale pe an.
Merkel și Putin avertizează
Cancelarul german Angela Merkel a avertizat însă că Ucraina riscă să piardă gazele livrate de statele europene, dacă nu va ajunge la un acord cu Rusia referitor la datoriile pentru gaze.
"Uniunea Europeană îşi arată solidaritatea cu Ucraina, în conflictul cu Rusia, prin livrările inverse de gaze", a spus Merkel la summit-ul UE de la Bruxelles. Ea a cerut negociatorilor să vină cu un acord de finanţare, înainte ca dezacordurile să provoace întreruperea aprovizionării Europei în timpul iernii.
"Dacă Europa va suferi ea însăşi pentru că nu există un contract între Rusia şi Ucraina, atunci Ucraina nu va mai primi gaze în sens invers, pentru că Europa în mod natural va avea nevoie de toate gazele", a spus Merkel.
La rândul său, președintele rus, Vladimir Putin,a avertizat ţările europene că există "riscuri majore" privind alimentarea cu gaze în această iarnă în lipsa unui acord între Moscova şi Kiev.
"Nu există niciun risc cauzat de oficialii ruşi în cooperarea cu Europa, dar există riscuri privind tranzitul gazelor" prin Ucraina, a declarat Putin, într-o conferinţă de presă organizată la Belgrad. "Dacă vom observa că partenerii noştri ucraineni vor începe să preia ilegal gaze din conductele noastre destinate tranzitului, atunci vom diminua livrările pe măsura gazului sustras", a avertizat Putin.
Se bagă și Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, că este un susţinător al sprijinirii Ucrainei, dar a precizat că Kievul nu poate cere bani în fiecare zi, ci trebuie să găsească resurse interne pentru a-şi achita datoriile la gaze.
"Ucraina nu poate cere bani în fiecare zi. Da, sunt un susţinător al sprijinirii Ucrainei în momente dificile. În acelaşi timp, ştim foarte bine ceea ce a spus FMI zilele acestea, că Ucraina trebuie să găsească resurse interne, pentru că aceste resurse există", a declarat preşedintele Traian Băsescu, după Consiliul European, întrebat ce părere are despre ajutorul cerut de Ucraina pentru a-şi plăti datoriile la gaze (către Gazprom - n.r.).
Şeful statului a precizat că România nu se va opune unui ajutor dacă Ucraina va avea probleme.
"În cazul în care Ucraina se va confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte plata, bineînţeles că România nu se va opune să o ajute să achite nota de plată. Dar Ucraina trebuie să înţeleagă că este o ţară mare care trebuie să găsească resurse pentru a supavieţui pe cont propriu, nu să ceară mereu bani", a subliniat Băsescu.
"Libertatea înseamnă să-ţi creezi propriile condiţii pentru a rămâne liberă, pentru că, dacă eşti atât de dependentă în ceea ce priveşte gazele, banii, hrana, nu poţi deveni o ţară puternică", a mai spus Traian Băsescu.