Energy Report

Boom Town sau Rockefeller in viziunea vechiului Hollywood

A fost odata ca nicodata, ca daca n-ar fi nu s-ar mai povesti, o vreme in care Hollywood producea si alt fel de filme. Corectitudinea politica nu era obligatorie, temele sociale nu detineau monopolul, iar antreprenorul nu era catalogat drept spoliator. Cel mai bun exemplu in acest sens este Boom Town, produs in 1940.

Fimul se bucura de o distributie de exceptie: Clark Gable, Spencer Tracy si Claudette Colbert interpretand rolurile principale.

Tema filmului este una care probabil ar fi catalogata drept inacceptabila de actualul Hollywood: caracterul aproape eroic si sacrificiile facute de cei care si-au riscat averile si vietile pentru a descoperi petrol.

Dupa repetate succese si esecuri, ca si in viata reala, antreprenorii primesc lovitura de gratie nu de la consumatori, carora reusesc sa le satisfaca preferintele, ci de la stat, care in cardasie cu concurenta ineficienta aplica Sherman Act, Legea americana a concurentei, impotriva celor mai eficienti dintre ei. Pledoaria finala de la tribunala este demna de orice manual de economie liberala.

De altfel, pare destul de evident ca personajul interpretat de Clark Gable reprezinta o varinata romantata a lui John D. Rockefeller. Dupa ce s-a ocupat cu succes de mai multe businessuri, printre care si trans­portul de grane, care i-au adus pentru prima data venituri mai mari de zeci de mii de dolari anual, la inceputul anilor 1860 Rockefeller si-a descoperit o noua pasiune: petrolul. Pana in 1870 iluminatul locuin­telor se facea in principal cu ulei de balena si de el beneficiau numai familiile mai instarite.

Intrarea lui Rockefeller pe aceasta piata a dus la inlocuirea uleiului cu kero­senul, o familie medie putand sa-si ilumi­neze locu­inta cu numai un cent pe ora, mult mai ieftin si cu un pret mult mai putin volatil decat cel al uleiului de balena. Totul a inceput in momentul in care Rockefeller, in varsta de numai 23 de ani, a decis sa riste si sa investeasca 4.000 de dolari intr-o rafi­narie.

Pana la momentul in care tanarul antreprenor a decis sa se ocupe de aceasta piata, foarte mult din petrolul extras se pierdea ca urmare a spatiilor de depozitare neconforme si nesigure, periculoase chiar, dar si a procentului redus de kerosen extras si a aruncarii celorlalte componente rezi­dua­le. Cooptand mai multi parteneri, dar si ingineri chimisti platiti extrem de bine (un salariu mai mare platit in prezent inseamna o economisire in viitor, dupa cum obisnuia sa spuna), Rockefeller a infiintat Standard Oil si a reusit sa revolutioneze tehnologic in­dustria petroliera de la acea vreme.

Succesul nu s-a lasat asteptat: daca in 1870 Standard Oil detinea o cota de piata de numai 4% din totalul petrolului rafinat si avea peste 250 de competitori independenti, in 1874 prin rafinariile sale treceau 11.000 de barili zilnic, anume 25% din productia totala a industriei, si achizitionase deja 21 din cei 25 de competitori locali din Cleve­land. Pana in 1880 Standard Oil avea deja o cota de 80%-85% din petrolul rafinat pe piata americana, iar numarul compe­titorilor scazuse la 80-100.

Corectitudine si inovatie

Succesul in afaceri al lui Rockefeller s-a bazat pe corectitudinea sa proverbiala (daca Standard Oil avea de luat un dolar de la vreun debitor, il voia, daca un client avea de luat un dolar de la Standard Oil, il primea cu scuzele de rigoare, dupa caz), dar si pe eficienta cu care a reusit sa elimine orice pierdere si sa utilizeze in scop comercial inclusiv reziduurile rafinate.

De asemenea, Standard Oil este primul exemplu a ceea ce mai tarziu in economie va purta numele de economie de scala. Extinderea activitatilor pe orizontala si verticala, eliminarea furnizorilor si intermediarilor in favoarea productiei interne de echipamente l-au facut imbatabil in fata concurentei. Concurenta pe care prefera sa o cumpere la un pret cinstit, si nu sa o falimenteze. Rockefeller s-a ferit si de o alta lege a economiei, cea a diminuarii profitului si a birocratizarii corporatiilor prea mari, nepreluand, chiar daca o putea face, cel putin 10% din cei mai eficienti competitori ai sai, pentru a-si tine compania intr-o permanenta alerta. In plus, data fiind structura costurilor transportului feroviar, in majoritatea lor fixe si foarte putine variabile, a obtinut si reduceri considerabile la acest capitol.

Reduceri care, alaturi de politica sa de preluari si fuziuni, mai tarziu l-au costat pe nedrept compania, in urma adoptarii Actului antitrust Sherman si a unei decizii a Curtii Supreme. In fond, asa cum spunea un alt magnat al vremii, Cornelius Vanderbilt, reducerile mai mari de care beneficia Rockefeller nu reprezentau o discriminare pentru ceilalti producatori: ,,Transportati aceeasi cantitate de marfa ca Rockefeller si va ofer aceeasi reducere", obisnuia sa spuna Vanderbilt