Încă două proiecte fotovoltaice italiene desfiinţate în România
- Detalii
- Publicat în 19 May 2015
Investitorii italieni, fie ei mari, fie mici, nu prea au avut noroc în ultimii doi ani la dezvoltarea proiectelor cu panouri solare pe plan local.
Revista Energy Report a relatat în ultima perioadă, cu exemple concrete, despre mai multe astfel proiecte care la un an sau doi de la înfiinţare, alegeau să se lichideze.
Aşa a fost cazul de curând a marelui grup italian Bissi Holding, care a construit în anii trecuţi mai multe parcuri cu panouri solare în zonele Buziaş şi Lugoj, dar care în urmă cu câteva săptămâni a hotărât să-şi desfiinţeze trei firme de fotovoltaice care ar fi operat în zona localităţii Darova din Timiş.
Dacă în Italia la Pianfei (provincia Cuneo) au inaugurat prima instalaţie fotovoltaică în anul 2010, în afara Italiei, cei de la Bissi au produs primii lor Kwh ‘externi’ în parcurile fotovoltaice din Timiş, la finele anului 2013 şi începutul anului 2014. Firma italiană TerniEnergia a semnat încă din mai 2013 un acord cadru cu societatea Energhie, parte a grupului Bissi Holding, pentru a construi în România șase parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 5,5 MWp, informa în acea perioadă compania.
O să continuăm acum cu alte două exemple, asupra cărora s-a luat hotărârea de desfiinţare săptămânile trecute. Este vorba despre firmele de proiect “Amery Energia” şi “Amery Green Energy”, înfiinţate la începutul anului 2013 de investitori italieni.
Prima firmă în are ca asociaţi pe Alessia Volpi din Genova şi Maria Butoi din Crevedia. Firma nu a avut deloc rulaj de la înfiinţare. A doua firmă în are ca asociaţi pe Amery Energia de mai sus, cu reprezentant legal Alessia Volpi şi pe Silva Energie Rinnovabili, cu reprezentant legal Andrea Battaglia din Mondovi (Italia), o altă firmă italiană înfiinţată în România încă din 2010 dar care la rândul său a avut afaceri foarte reduse sau zero de la înfiinţarea din urmă cu cinci ani.
Faptul că nu au avut rulaj nu le-a împiedicat să aibă pierderi. Astfel că, cumulat, cele două entităţi au avut pierderi cumulate de aproape 7.000 de euro doar în anul 2013, marea parte a acestora fiind cu înfiinţarea firmei şi cu anumite formalităţi de început.
Asociaţii companiilor au luat hotărârea să le dizolve şi lichideze, precizând că nu au datorii faţă de terţi şi nici faţă de bugetul de stat.