Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Energie Regenerabila Stiri Energie Regenerabila Energie Solara/Eoliana Sorgenia renunţă la încă un parc eolian din România

Sorgenia renunţă la încă un parc eolian din România

eoliene renuntare

Gigantul italian Sorgenia, cu afaceri care au depăşit două miliarde de euro în anii din urmă, capacităţi instalate de peste 5.100 MW şi multe altele în pregătire, tocmai a anunţat că mai renunţă la un proiect eolian de 90 MW din Vaslui, indică un document consultat de Energy Report. Mişcarea vine după ce tot Energy Report scria că italienii au renunţat la trei proiecte din Constanţa cu capacităţi care, însumate, ar fi urmat să aibă 137,5 MW.

Cauzele pentru care italienii nu mai investesc în proiectul din Vaslui sunt exact aceleaşi ca în cazul renunţării la proiectele eoliene din Constanţa.

“Suma stimulentelor oferite în România pentru centralele electrice eoliene a fost redusă treptat de către legiuitor, determinând considerarea investiţiei în acest sector ca fiind mai puţin atractivă”, spun italienii în document.

Mai precis, italienii au renunţat la parcul eolian Fălciu 3, care ar fi urmat să aibă o putere instalată de 90 MW, proiect pregătit pentru localitatea Fălciu din Vaslui.

“Stadiu incipient de dezvoltare al parcurilor eoliene, cumulat cu incertitudinea ce caracterizează sistemul de promovare (...) au determinat asociaţii să nu finanţeze, renunţând prin urmare la dezvoltarea parcurilor eoliene menţionate mai sus”, se mai arată în document.

Anul trecut, Sorgenia Romania a semnat cu Gamesa Eolica un contract de furnizare, inginerie, transport, montaj şi punere în funcţiune pentru 44 de aerogeneratoare electrice, model G97 T90, aferente parcului eolian Fălciu 1 din Vaslui. Valoarea acestui contract a fost de 83,16 milioane de euro (exclus TVA).

În plus, italienii au mai semnat un contract în valoare de peste 14,3 milioane de euro (exclus TVA) pentru realizarea lucrărilor electrice şi civile corelate acestui parc. Contractul a fost semnat cu Alpine Energie Osterreich GMBH. Al treilea contract a fost semnat pentru mentenanţa celor 44 de turbine şi tot cu Gamesa Eolica.

Sorgenia Romania mai are proiecte eoliene la Medgidia iar în Vaslui mai deţine proiectul eolian Fălciu 2.

 

Tag Cloud