Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Energie Electrica Tinmar Ind şi-a revocat directorul pe Cehia şi Slovacia

Tinmar Ind şi-a revocat directorul pe Cehia şi Slovacia

Sky Tower

 

Tinmar Ind, cel mai mare trader privat de electricitate de pe piaţa consumatorilor eligibili l-a revocat din funcţie pe Radu Luca, reprezentantul sucursalelor companiei din Republica Cehă şi din Republica Slovacă, indică o hotărâre a Tinmar Ind, consultată de Energy Report.

Radu Luca a fost înlocuit în aceste funcţii de Daniela Teodor.

Pe piaţa europeană de energie electrică, Tinmar Ind are licenţe de trading pentru ţări precum Ungaria, Austria, Germania, Bulgaria, Grecia, Serbia, Croaţia, Cehia şi Slovacia.

Traderul a avut în prima jumătate a anului trecut, conform situaţiilor financiare interimare simplificate, un profit al perioadei de 9,7 milioane de euro (după scăderea impozitului pe profit), după ce anul 2013 a fost încheiat cu afaceri de 387 de milioane de euro şi cu un profit net de 18,2 milioane de euro.

Compania participă atât pe platformele bursiere centralizate, acolo unde există, cât și “over-the-counter” (OTC). Astfel, conform ultimelor date disponibile, cantitatea de energie exportată de Tinmar în 2013 a reprezentat 11% din totalul de energie exportată de România în cursul acelui an.

În România, în portofoliul Tinmar Ind s-au aflat în ultima perioadă  companii precum Dacia, Interagro , Kronospan şi multe altele.

Compania, controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, a închiriat la finele anului 2013 întregul etaj 17 din clădirea Sky Tower (foto), cea mai înaltă clădire de birouri din România, spaţii unde are în prezent sediul principal. Turnul de lângă staţia de metrou Aurel Vlaicu are o înălţime de 137 metri şi 37 de etaje.

 

Tag Cloud