OMV Petrom propune distribuirea a 30% din profitul net ca dividende
- Detalii
- Publicat în 25 March 2015
- Scris de Florin Rusu
Conducerea celei mai importante companii din România, OMV Petrom, propune acordarea pe 2014 a unui dividend de 1,12 bani/acțiune, în scădere cu aproximativ 63% față de dividendul acordat pentru anul precedent, de 3,08 bani pe acțiune.
Suma totală a dividendelor pe 2014 echivalează cu o redistribuire de 30% a profitului net, în valoare de 2,1 miliarde de lei, înregistrat în 2014. Pentru anul 2013, suma totală a dividendelor distribuite a reprezentat 36,1% din profitul net aferent anului respectiv, de 4,824 miliarde lei.
Nivelul dividendului acordat face ca pentru 2014 câștigul pe acțiune să fie de 32,32.
În 2014, rezultatele OMV Petrom au suferit, în principal din cauza vânzărilor de țiței și condensat mai mici și a costurilor de producție mai mari.
Costurile de producție din România exprimate în USD/bep au fost de 16,84 USD/bep, cu 13% mai mari comparativ cu nivelul din 2013, iar cele exprimate în RON/bep au crescut cu 13% la 56,32 RON/bep, în principal din cauza impozitului pe construcții introdus în 2014 și a costurilor mai mari cu personalul.
Potrivit raportului companiei pe trimestrul al patrulea, investițiile de explorare au atins valoarea de 1,224 miliarde lei, reflectând, in cea mai mare parte, investițiile capitalizate aferente activităților de foraj din Marea Neagră pentru sondele Domino-2 și Pelican South-1. În 2014, cheltuielile de explorare au înregistrat valoarea de 156 milioane lei, în scădere cu 63% fata de 2013.
În data de 22.01.2015, acționari ai OMV erau OMV AG, cu 51,0105%, STATUL ROMÂN prin MIN. ENERGIEI, INTREPRINDERILOR MICI SI MIJLOCII SI MEDIULUI DE AFACERI, cu 20,6389%, Fondul Proprietatea, cu 18,9934%, persoane fizice, cu 7,5934% și alte persoane juridice, cu 1,7638%.