OMV și-a majorat producția cu 13% în cel de-al treilea trimestru. Producția din România, în scădere cu 2,1%
- Detalii
- Publicat în 20 October 2014
- Scris de Florin Rusu
Producția de hidrocarburi a OMV, principalul acționar al celei mai importante companii românești, OMV Petrom, a crescut în trimestrul al treilea cu 13% față de perioada similară a anului trecut și cu 4,7 % față de cel de-al doilea trimestru al acestui an.
Creșterea este pusă de OMV pe seama majorării producției din Norvegia și revenirii parțiale a producției din Libia.
Producția totală de hidrocarburi în al treilea trimestru a OMV a totalizat 311,000 de barili echivalent petrol pe zi, o creștere de 13% față de perioada similară a anului trecut, când s-a înregistrat o producție de 275.000 de barili echivalent petrol pe zi, și cu 4,7% față de cel de-al doilea trimestru, când s-a înregistrat o producție de 297.000 de barili echivalent petrol pe zi.
Creșterea a fost parțial afectată de volumele de producție mai mici în Austria și România.
OMV Petrom a înregistrat, în trimestrul III 2014, o producție de petrol și gaze de 178.000 de barili echivalent petrol (boe), în scădere cu 2,1% față de cantitatea extrasă în aceeași perioadă a anului trecut. Față de trimestrul II din acest an, scăderea este de de 1,1%, de la 180.000 de boe.
Producția din Libia a reprezentat 10% din producția totală a OMV.
În timp ce divizia de afaceri de gaz și de energie al companiei se confruntă un mediu de piață dificil, vânzările de gaze și volumele tranzacționate au crescut cu 37%. În al treilea trimestru, vânzările de gaze și volumele de tranzacționare au fost 117,92 terrawatt ore, de la un nivel la 85ț94 terrawatt oră în anul precedent.
Marja de rafinare a OMV a crescut în trimestrul al treilea la 4,90 dolari pe baril de la 1,92 dolari pe baril în al doilea trimestru și de la 1,17 dolari pe baril în perioada similară a anului trecut.
OMV va lansa rezultatele oficiale pe cel de-al treilea trimestru pe 6 noiembrie.