Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu11212024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Batalia pe Resurse Schneider Electric sau când chiriaşul creşte eficienţa energetică a clădirii

Schneider Electric sau când chiriaşul creşte eficienţa energetică a clădirii

Schneider Electric in Skanska

 

Schneider Electric, care este și primul chiriaș al complexului de clădiri de birouri Green Court Bucharest din apropierea staţiei de metrou Aurel Vlaicu, a implementat pentru dezvoltatorul imobiliar Skanska în Green Court un proiect ce a constat în echipamente și soluții de eficiență energetică, distribuție și alimentare cu energie electrică și management centralizat al clădirii.

„În primul rând, prin soluțiile pe care le-am implementat, ne-am angajat să ajutăm Green Court să devină una dintre cele mai verzi clădiri din București și să obțină certificarea LEED Gold, consolidându-ne, în același timp, expertiza în piața de birouri. În al doilea rând, dedicarea noastră față de acest proiect a fost cu atât mai mare cu cât Green Court urma să devină noua noastră casă, astfel încât am dorit să le oferim angajaților noștri spații de lucru optime și să ne bucurăm împreună de beneficiile unei clădiri eficiente energetic”, a declarat Florentina Totth, Președinte Schneider Electric România și Republica Moldova.

Schneider Electric ocupă aproximativ 3.100 metri pătrați la etajele 1 și 2 ale uneia dintre clădirile Skanska.

Pentru managementul inteligent al clădirii, Schneider Electric România a implementat SmartStruxure Solution, o soluție integrată care poate aduce economii de energie de până la 30%. SmartStruxure Solution include controlul, monitorizarea și supervizarea instalațiilor unei clădiri: centrala termică, centrala de apă racită, centralele de tratarea aerului, sistem de ventilo-convectoare, ventilatoarele de evacuare, tablourile electrice, sistemul de contorizare.

Automatele sistemului de management al clădirii (BMS) au trei protocoale de comunicație deschise ce pot fi folosite în același timp.

Cu această soluție, Schneider Electric România oferă o abordare integrată care unifică multiplele sisteme ale unei clădiri pe o platformă software unică, numită StruxureWare Building Operation (SBO). Odată integrate, datele de la aceste sisteme sunt asimilate și transformate în informații care ghidează deciziile și acțiunile managerilor clădirii și îmbunătățesc eficiența ocupanților și a proprietarilor.

Platforma SBO asigură acces pe internet pentru proprietari, firma de mentenanță, precum și pentru chiriași. Pe un browser de internet, chiriașul accesează pagina lui personalizată, pe care își poate modifica temperatura de confort din zona biroului său, poate vedea temperatura masurată în momentul respectiv sau poate schimba turația ventilatorului din ventilo-convector. De asemenea, firma de mentenanță poate procesa rapoarte privind consumurile de energie electrică și apă pentru diferite zone și chiriași. SmartStruxure Solution este o soluție multi-site, oferind posibilitatea integrării în același server a tuturor clădirilor dezvoltate de investitorul Skanska.

În cadrul acestui proiect, Schneider Electric România a livrat și o soluție alimentare cu energie electrică ce include patru transformatoare uscate de 1.600 kVA cu patru celule de medie tensiune montate în două tablouri tip SM6. Beneficiile acestei soluții includ siguranța în montaj și exploatare, un cost redus al investiției inițiale, precum și un grad scăzut de încărcare a clădirii, în condițiile în care greutatea echipamentelor este mai mică.

De asemenea, Schneider Electric România a furnizat tabloul general de distribuție și tablouri divizionare de etaj, echipate cu întrerupătoare MasterPact și Compact NS și gama modulară Acti 9. Tabloul general include și soluția de compensare energie reactivă VARSET. Toate tablourile electrice sunt contorizate cu contoare de energie electrică din gama Acti9 cu comunicație ModBus și sunt integrate în sistemul de gestiune centralizat al clădirii. Schneider Electric a livrat și soluția de bară capsulată Canalis, pentru distribuția de putere, tip KTA 1600 A din Aluminiu, cu un grad de protecție implicit IP55, în construcție anti-foc pe toată lungimea.

Proiectul dezvoltat în Green Court Bucharest include și întrerupătoare din gama Unica Allegro, precum și senzori de mișcare din gama ARGUS instalați în parcare, în băi și pe holurile comune, aceștia contribuind la economii semnificative de energie.

Schneider Electric are in Romania și Republica Moldova 275 de angajați în prezent. Puţin peste 100 sunt la etajul 1 al clădirii Green Court Bucharest, în centrul de suport clienți internațional.

Preocuparea pentru eficientizarea consumului energetic în mediile urbane o să ne pară şi mai firească, dacă ţinem cont de nişte cifre furnizate de Skanska.

“Oraşele ocupă 2% din suprafaţa pământului şi 50% din populaţia globului, iar tendinţa este de creştere. Oraşele consumă 75% din energie şi produc 80% din emisiile de carbon”, indică un studiu Schneider Electric România.

În UE, clădirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie în timp ce în România acoperă 45% din consum.

Schneider Electric este o companie specializată la nivel global în managementul energiei și automatizare, cu operaţiuni în mai mult de 100 de ţări. Aceasta oferă soluţii integrate pentru diverse segmente de piaţă precum domeniul infrastructurii, al proceselor industriale, automatizărilor în construcţii şi al centrelor de date sau reţelelor.

Schneider Electric are, de asemenea, o prezenţă extinsă şi în domeniul aplicaţiilor pentru segmentul rezidenţial. Cei 170.000 de angajaţi ai companiei lucrează pentru a face energia sigură, fiabilă, eficientă, productivă şi verde, realizând venituri din vânzări în valoare de 25 miliarde de euro în 2014.

 

Tag Cloud