Preturi Benzina
Petrom ieftinește benzina cu 4 bani și motorina cu 5 bani
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 26 June 2013 13:29
- Scris de Florin Rusu

Petrom a ieftinit în această noapte, începând cu ora 24, carburanții, sincronizându-și prețurile cu mișcarea de ieftinire a țițeiului de pe piețele internaționale. Astfel, un litru de benzină va fi cu 4 bani mai ieftin, iar unul de motorină, cu 5 bani mai ieftin.
La benzinăria de pe Șoseaua Mihai Bravu, nr. 321, de exemplu, un litru de benzină Standard 95 va costa 5,74 lei, în timp ce unul
Bloomberg: Benzina s-a ieftinit în ultimele luni în România, țara noastră a coborât un loc în clasamentul mondial al poverii plinului la pompă
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 25 June 2013 07:51

În al doilea trimestru al acestui an, România a coborât un loc în clasamentul mondial al statelor cu cea mai scumpă benzină, de pe 33 pe 34, dar și în cel al poverii financiare a prețului combustibilului, respectiv de pe 8 pe 9, potrivit unui clasament periodic întocmit de cei de la Bloomberg.
Astfel, în iunie, în România, prețul mediu al benzinei regular se cifra la 6,48 dolari/galon, în
Curentul se ieftineşte cu 5-10% de la 1 iulie. Teoretic
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 18 June 2013 14:24

Facturile la energie pentru consumatorii casnici ar putea scădea cu 5 - 10%, de la 1 iulie, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie. Acesta aruncă pisica în ograda ANRE şi spune că instituţia are datoria să respecte legea şi să facă supracompensarea semestrial. Acelaşi gen de promisiuni le fac şi vecinii bulgari, ai căror miniştrii
MOL mai deschide o benzinărie, investiție de 1 milion de euro. Compania a ajuns la 138 de stații de alimentare în România
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 12 June 2013 12:56

MOL România a deschis o nouă benzinărie în județul Suceava, în orașul Gura Humorului, în urma unei investiții de aproximativ un milion de euro, pentru a deservi atât clienții locali, cât și pe cei aflați în tranzit între zona Moldovei și Ardeal.
“Benzinăria din Gura Humorului este a treia pe care am deschis-o de la începutul acestui an, extinzând rețeaua noastră la 138 de unități. MOL
Combustibilii s-au ieftinit cu 1% în mai, dar măcelul valutar din debutul lui iunie a readus scumpirile
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 11 June 2013 13:05

Combustibilii s-au ieftinit cu 1% în luna mai, comparativ cu aprilie, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). Problema este însă că deprecierea-fulger a leului din iunie a readus scumpirile.
Preţurile de consum ale populaţiei au crescut în mai cu 0,23% faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,32%. Preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu
Update: Deprecierea leului scumpește combustibilii în România. Prețul benzinei scade în SUA și rămâne constant la nivel european
- Detalii
- Publicat în Monday, 10 June 2013 14:00
- Scris de Florin Rusu

Chiar dacă țițeiul West Texas Intermediate (WTI) a urcat la peste 96 de dolari, prețul mediu la pompă al benzinei în SUA a coborât cu 1,81 de cenți în ultimele trei săptămâni, ajungând la 3,6385 dolari pe galon. În același interval, în Uniunea Europeană, prețul mediu al benzinei a fost relativ constant, acesta majorându-se cu 0,02 eurocenți, în timp ce motorina a pierdut 3 eurocenți pe
CE acuză OPCOM de discriminare pe motive de naționalitate, pentru solicitarea înregistrării în scop de TVA în România
- Detalii
- Publicat în Thursday, 30 May 2013 17:27
- Scris de Florin Rusu

Instituțiile antitrust ale Comisiei Europene, dar și cele ale statelor membre, par extrem de ocupate în ultima perioadă. Aflate în căutarea unor surse suplimentare de venit, menite a rezolva problema datoriilor suverane, ele se folosesc de puterile lor vaste pentru a identifica cat mai multe conspirații ale mediului de afaceri. Iar cum amenzile acordate pot ajunge și până la 10% din cifra
Problemele de infrastructură majorează prețul benzinei în SUA. În Europa, el a stagnat, în timp ce în România combustibilii s-au ieftinit
- Detalii
- Publicat în Monday, 20 May 2013 12:14
- Scris de Florin Rusu

Prețul benzinei s-a majorat considerabil în ultimele două săptămâni în Statele Unite ale Americii, în timp ce în Uniunea Europeană el a rămas relativ constant. Benzina a câștigat 11,19 cenți în Lumea Nouă, în timp ce pe Bătrânul Continent ea a rămas la același nivel înregistrat pe 5 mai, de 1,56 lei pe litru, potrivit datelor prezentate de Comisia Europeană pe 13 mai. Motorina a avut un
Evoluția țițeiului scumpește benzina în SUA. În UE și în România, deocamdată, continuă ieftinirile
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 14 May 2013 13:18
- Scris de Florin Rusu

Evoluția prețului țițeiului pe piețele internaționale din ultimele trei săptămâni, în special cea a West Texas Intermediate (WTI), care dictează trendul pe piața americană, nu putea rămâne fără consecințe. Astfel, prețul benzinei în SUA a înregistrat săptămâna trecută cea mai mare creștere din ultimele patru luni.
Prețul benzinei la pompă s-a majorat săptămâna trecută cu 6,5 cenți, ajungând
VIDEO: O companie americană susține că a pus la punct o casă ai cărei locatari nu vor mai plăti cel puțin 10 ani facturi la curent electric și gaze
- Detalii
- Publicat în Tuesday, 07 May 2013 12:00

Visul oricărui proprietar sau locatar: o casă care produce mai multă energie decât consumă. Este ceea ce compania americană Houze din Houston, Texas, susține că a pus la punct și se pregătește să vândă. Producătorul este gata chiar să ofere cumpărătorilor un certificat de garanție prin care se angajează că, cel puțin în primii 10 ani de utilizare, clienții nu vor avea de plătit nici un fel
Francezii de la Veolia – obligați să ieftinească apa la Sofia cu 4% din mai. Prețul actual din capitala Bulgariei este cu 40% mai mic decât cel al Apa Nova de la București
- Detalii
- Publicat în Wednesday, 24 April 2013 22:05

Tariful la serviciile de apă și canal în Sofia, capitala Bulgariei, urmează să scadă cu circa 4% începând de luna viitoare, Decizia aparține autorității de reglementare în energie și utilități de la sud de Dunăre și a fost luată ca urmare a faptului că firma concesionară a acestor servicii, Sofiyska Voda, controlată de francezii de la Veolia, nu a redus pierderile de apă din rețea, așa cum