Reducere a exporturilor de petrol kazah prin portul rusesc Novorosisk, de unde se alimentează și rafinăriile din România

Kazahstanul își va reduce în această lună exporturile de țiței prin portul rusesc Novorosisk, de unde se alimentează și rafinăriile Petrobrazi (a OMV) și Petromidia (controlată chiar de grupul kazah KMG), în contextul în care rafinăriile europene se confruntă deja cu probleme de aprovizionare ca urmare a conflictului din Orientul Mijlociu.

Reducerea livrărilor de țiței kazah nu este rezultatul atacurilor ucrainene cu drone, cum s-a mai întâmplat recent, ci efectul intrării în revizie a uriașului zăcământ petrolier Kashagan.

De ce este important Compania de stat kazahă KazMunayGaz este principalul acționar al celei mai mari rafinării din România, Petromidia, cu o capacitate de 5,9 milioane de tone pe an, 46,3% din capacitatea totală de procesare a României și care se alimentează preponderent cu petrol exportat prin terminalul CPC din Novorosisk.

Mai este interesant Și principala rafinărie concurentă a Petromidia, Petrobrazi, operată de OMV Petrom, care importă o treime din țițeiul rafinat, folosește predominant țiței de import kazah și azer. Țițeiul din Kazahstan reprezintă aproximativ 65% din totalul importurilor și peste jumătate din consumului de țiței al tuturor rafinăriilor din România.

Revizia câmpului petrolier Kashagan înseamnă că încărcăturile de țiței CPC, care includ și o proporție redusă de petrol rusesc, vor scădea în iunie la 1,3 milioane de barili pe zi în iunie, de la un nivel record de 1,7 milioane barili pe zi planificat pentru luna mai, susține Bloomberg.

Kazahstanul este în prezent al doilea cel mai mare furnizor de țiței al Europei, rafinăriile de pe Bătrânul Continent întâmpinând dificultăți în identificarea de surse alternative la fluxurile din Golful Persic, afectate de războiul din Iran.

Deja, prețul kerosenului a crescut vertiginos, ceea ce a determinat companiile aeriene europene să-și reducă zborurile.

Deși prețurile la livrările fizice ale petrolului au scăzut recent, CPC se tranzacționează încă cu aproximativ 5 dolari pe baril peste prețul de referință pentru încărcăturile spot, potrivit traderilor implicați pe piață.

Lucrările de întreținere programate la Kashagan, al doilea cel mai mare câmp petrolier din Kazahstan, sunt așteptate să dureze de la sfârșitul lunii mai până la sfârșitul lunii iunie, au declarat sursele Bloomberg.

Aproximativ 80% din exporturile de petrol ale Kazahstanului sunt furnizate prin sistemul Caspian Pipeline Consortium (CPC).

Rusia a stopat deja exportul de țiței kazah către Germania prin conducta Druzhba începând cu 1 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *