BCR creditează OMV Petrom și Renovatio cu aproape 50 milioane de euro pentru proiectul eolian de la Gura Văii

Compania de proiect a parcului eolian de la Gura Văii (CEE Onești), județul Bacău a obținut un credit de investiții de 47 de milioane de euro de la Banca Comercială Română (BCR), care acoperă cel puțin 60% din valoarea totală a investiției.

Proiectul face parte din portofoliul de aproximativ 1.000 de MW al Electrocentrale Borzești, deținut de OMV Petrom (50%) și Renovatio (50%)

Acesta face parte din proiectele eoliene de 300 de MW pentru care OMV Petrom a anunțat recent decizia finală de investiție.

”Obiectivul nostru este să depășim 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030, alături de partenerii noștri. Am dezvoltat un portofoliu diversificat de proiecte solare, eoliene și hidro. Intrăm acum într-o nouă etapă, în care transformăm aceste proiecte în capacități de producție: avem deja 70 MW în operare și 1.500 MW în curs de dezvoltare. Proiectul de la Gura Văii – Onești este un pas important în consolidarea prezenței noastre în producția de energie regenerabilă din România”, a declarat Franck Neel, Membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze & Energie.

Cu o capacitate instalată de circa 50 MW, proiectul a primit toate avizele necesare.

Producția anuală netă de energie electrică a parcului este estimată la aproximativ 110 GWh.

OMV Petrom a achiziționat în 2024 o participație de 50% în Electrocentrale Borzești, companie care are în dezvoltare proiecte regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW.