OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi şi carburanţi din România şi unul dintre cei mai importanţi producători de energie electrică din ţară, a raportat un profit net de 1,8 miliarde lei pe primul semestru din 2026, cu 14% mai mic faţă de perioada similară a anului trecut.
Asta deşi veniturile din vânzări au avansat cu 25%, la 21,3 miliarde lei, susţinute în principal de preţuri şi volume mai mari aferente vânzărilor de produse petroliere, precum şi de volume mai mari aferente vânzărilor de energie electrică şi de gaze naturale.
Producţia de ţiţei a OMV Petrom a scăzut cu 7% în prima jumătate a anului, cea de gaze naturale a crescut cu 4%, iar producţia de energie a centralei Brazi a avansat cu 14%.
″Prima jumătate a anului a fost marcată de o volatilitate semnificativă a preţurilor mărfurilor, acestea atingând niveluri record pe fondul crizei din Orientul Mijlociu şi al îngrijorărilor legate de întreruperile în aprovizionare.
În acest context, rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale s-a ridicat la 3 miliarde lei, în timp ce profitul net a scăzut la 1,8 miliarde lei, reflectând impactul unui rezultat financiar negativ şi al impozitului de solidaritate. În acelaşi timp, contribuţia noastră la bugetul de stat a crescut la 10 miliarde de lei″, a declarat CEO-ul OMV Petrom, Cristina Verchere.
Astfel, rezultatul financiar net a fost o pierdere de 280 milioane lei, comparativ cu un căştig de 255 milioane lei în S1 2025, în principal din cauza veniturilor mai mici din dobânzi, ″având în vedere ca S1 2025 a fost influenţat de rezultatul favorabil dintr-un litigiu şi de venituri mai mari din dobânzi la depozitele bancare″.
Elementele speciale din S1 2026 cuprind cheltuieli nete în valoare de 752 milioane lei, fiind generate în principal de pierderi nete temporare din instrumente derivate în segmentul Gaze şi Energie, de contribuţia temporară de solidaritate datorată pentru T2 26, precum şi de ajustarea de depreciere pentru alte active financiare în legătură cu obligaţii de abandonare.
OMV Petrom precizează că, în al doilea trimestru al anului, a plătit contribuţie de solidaritate de 162 milioane lei.
″Deşi preţul petrolului şi marjele de rafinare se menţin la un nivel ridicat, creşterea intervenţiilor în sfera de reglementare – cum ar fi plafonarea marjelor pentru motorină şi benzină vândute în Romania la nivelul mediu din 2025 sau contribuţia de solidaritate introdusă în Romania, începând cu aprilie 2026, în contextul declarării stării de criza ca urmare a escaladărilor din Orientul Mijlociu – au limitat potenţialul de creştere pe perioada stării de criza.
În funcţie de contextul pieţei, persistă riscul unor intervenţii suplimentare″, se arată în raportul semestrial al OMV Petrom.
OMV Petrom a investit 3,7 miliarde de lei in primele şase luni din 2026, atât pentru proiecte strategice precum Neptun Deep, programul SAF/HVO şi proiectele de energie din surse regenerabile, cât si pentru activitatea tradiţionala de explorare si producţie.
″Prin operaţiunile noastre, am asigurat aprovizionarea neîntreruptă cu energie a clienţilor noştri, menţinând în acelaşi timp un ritm susţinut de progres în procesul nostru de transformare.
Asigurarea unei aprovizionări fiabile cu energie rămâne o prioritate în contextul perturbărilor actuale de pe piaţă. Pentru 2026, planificăm investiţii de 9 miliarde de lei pentru a susţine si a contribui la creşterea capacităţii de producţie de energie a României″, a mai spus Cristina Verchere.




