Motorina s-a scumpit în toate stațiile. Rompetrol și Lukoil – ultimele companii care au majorat prețurile în urma expirării reducerii accizei

Toate companiile distribuitoare de carburanți au majorat prețul motorinei, așa cum era de așteptat în urma expirării legislației care instituia starea de urgență pe piața petrolului. Ultimii operatori care au scumpit dieselul miercuri după amiază au fost Rompetrol și Lukoil.

Compania controlată de grupul de stat kazah KMG a majorat prețul motorinei cu 36 de bani, acesta ajungând la nivelul celui practicat în stațiile premium ale concurenței, OMV și MOL, 9,6 lei/l.

Lukoil, în schimb, a scumpit motorina cu 31 de bani/l, aceasta ajungând la 9,55 lei/l, cu un ban peste prețurile practicate de Petrom și Socar.

Evoluţia preţului motorinei în staţiile din capitală

01.03 03.04 21.04 29.05 08.06 09.06 11.06 20.06 22.06 30.06 01.07
Petrom 8,24-8,28 10,09 8,33 9,53 9,38 9,23 9,08 9,03 9,08 9,18 9,54
Lukoil 8,26-8,27 10,14 8,72 9,54 9,59 9,44 9,24 9,09 9,09 9,24 9,55
Socar 8,26-8,29 10,19 8,99 9,54 9,54 9,39 9,29 9,04 9,09 9,24 9,54
OMV 8,33-8,37 10,18 8,42 9,59 9,44 9,29 9,14 9,09 9,14 9,24 9,60
Rompetrol 8,29-8,37 10,27 8,87 9,24 9,34 9,29 8,99 9,09 9,09 9,24 9,60
Mol 8,32-8,37 10,28 8,42 9,54 9,59 9,34 9,14 9,09 9,09 9,24 9,60

Lukoil a ieftinit totodată și benzina cu 5 bani/l, aceasta ajungând la 8,63 lei/l, tot cu un ban sub prețul practicat în stațiile Petrom de 8,62 lei/l.

Liderul pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, și compania azeră Socar, au fost primele care au majorat prețul motorinei la miezul nopții, în urma expirării legislației care instituia starea de urgență pe piața petrolului prin care acciza la combustibilului diesel fusese redusîăcu 30 de bani pe litru, la care se adăuga taxa pe valoare adăugată aferentă.

În noaptea de marți spre miercuri, în apropierea orei 3, și MOL a efectuat mo majorare similară.

Premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au analizat astăzi evoluțiile de pe piața produselor energetice și impactul asupra prețului carburanților, alături de operatorii majori de pe piața carburanților din România.