Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Sat11232024

Last updateSun, 17 Nov 2024 1pm

Romana English
Back Home Stiri pline de energie Stirile Pline de Energie Piete Internationale Petrolul a coborât sub nivelul de 100 de dolari pe baril

Petrolul a coborât sub nivelul de 100 de dolari pe baril

20130305 - Futures benzina

Șoferii din întreaga lume primesc azi o veste bună din SUA, țițeiul West Texas Intermediate (WTI) scăzând sub nivelul de 100 de dolari pe baril, pentru prima dată din luna iulie a acestui an, pe fondul anticipațiilor privind majorarea stocurilor în SUA, cel mai mare consumator de petrol, la maximul ultimele trei luni.

Indicii futures ai WTI s-au depreciat pe bursa de mărfuri din New York cu 0,9%, după ce săptămâna trecută pierduseră alte 1,2 procente. Stocurile de țiței din SUA au crescut cu 3 milioane de barili, la 373,5 milioane, în săptămâna care s-a încheiat pe 11 octombrie, potrivit unui sondaj Bloomberg, efectuat înainte ca guvernul american să prezinte oficial datele. De asemenea, la nivel global, un grup rebel nigerian și-a anunțat intenția de declanșa o campanie violentă, menită a producția de petrol offshore din Nigeria.

Petrolul WTI cu pentru livrare noiembrie a scăzut cu 88 de cenți, până la un nivel de 99,93 dolari pe baril pe bursa de mărfuri New York Mercantile Exchange. Petrol WTI cu livrare în decembrie, mai tranzacționat, a pierdut și el 82 de cenți, ajungând la 100,30 dolari pe baril. Volumul tranzacțiilor a fost mai redus cu 15% față de media ultimelor 100 de zile.

Țițeiul Brent cu livrare în decembrie a scăzut și el cu 30 de cenți, ajungând la 109,64 dolari pe baril la bursa londoneză ICE Futures Europe Exchange. Brent-ul se tranzacționează la o primă de 9,31 dolari față de WTI, cea mai mare primă înregistrată în acestă săptămână. Pe 18 octombrie prima de tranzacționare a Brent-ului față de WTI a fost de 8,83 dolari.

Tag Cloud