Un miliard de dolari, deblocat de UE pentru plata gazului rusesc de către Ucraina

5254-08-eu uk213După scorul obținut de partidele pro-europene în Ucraina, facilitat și de neparticiparea la vot a cetățenilor pro-ruși din est și, evident, Crimeea, apele par a se liniști, cel pentru moment la Kiev.

Nemaifiind forțați de campania electorală, președintele Petro Poroshenko și guvernul de la Kiev se pot dedica negocierilor cu Rusia pe tema asigurării necesarului de gaz pentru această iarnă.

O primă veste bună a venit de la Bruxelles, Comisia Europeană anunțând că va elibera cât de curând ultimele două tranșe în valoare totală de 760 milioane de euro (965 milioane de dolari) din împrumutul convenit pentru acest an. 

Potrivit Wall Street Journal, care citează un oficial european, cele două tranșe vot ajunge cumva să fie alocate plății arieratelor Ucrainei înregistrate către Gazprom și/sau plății gazului necesar fostului stat sovietic în această iarnă. Însă banii nu vor fi suficienți, cancelarul german Angela Merkel cerându-le tuturor statelor membre ale UE să participe la efortul Ucrainei de a-și achita datoriile faâă de Rusia.

Prima tranșă, de 260 milioane de euro va fi eliberată în prima jumătatea a lunii noiembrie, iar cea de-a doua tranșă, de 500 milioane de euro, la finalul lunii decembrie.

FMI a transmis o scrisoare prin care spune că nu îl deranjează amânarea proiectului de buget, fiind necesar acordul experților UE pe marginea unui proiect de lege care majorează puterile Curții de Coturi în ceea ce privește auditarea companiilor de stat.

Arierate de 3,5 miliarde $

Până în prezent UE a alocat 850 de milioane de euro guvernului de la Kiev, după preluarea puterii de către acesta la finalul lunii februarie și a promis că âi va acorda împrumuturi, grat-uri și va efectua investiți în valoare de 11 miliarde de euro în anii următori.

Pe termen scurt însă, atât pentru statele UE, cât și pentru Ucraina, este presantă problema alimentării cu gaze în această iarnă. De aceea, UE va trebui să ajute Ucraina să găsească 3,5 miliarde de dolari, necesare plății unei părți din arieratele înregistrate, cât și 1,6-2 miliarde pentru achitarea gazului pe care-l va consuma în această iarnă.

De alftel, Ucraina a cerut UE un împrumut suplimentar în valoare de 2 miliarde de euro, sumă cerută de Rusia până la sfârşitul lunii octombrie pentru reluarea livrărilor de gaze suspendate în iunie, a anunţat, marţea trecută, Comisia Europeană.

Unele state, printre care și Germania, ar opta pentru o plată directă a acestei sume de către UE.

UE n-ar trebui să plătească direct datoriile Ucrainei

Bruxelles-ul ar trebui însă să evite această modalitate de plată și să împrumute bani Kiev-ului, susține Tim Boersma, de la The Brookings Institute, citat de RIA Novosti.

"Personal, nu cred că UE ar trebui să plătească datoriile la gaze ale Ucrainei. Ar putea, poate, să-i împrumute banii necesari, pentru ca Kievul să ajungă la un acord cu Gazprom, iar Gazprom să se simtă asigurat că de această dată, chiar va primi banii", susține acesta.

"Reluarea furnizări de gaze către Ucraina nu va fi făcută atât timp cât Rusia nu este satisfăcută de garanțiile oferite de statul ex-sovietic", susține Boersma.

Ucraina, într-un singur infografic

Ucraina intr-un singur infografic