Care sunt stațiile de unde poți cumpăra benzină și motorină cu mai puțin de 6 lei pe litru?

Screen Shot 2014-10-10 at 10.09.51Reducerea prețului internațional al țițeiului și-a făcut efectul și pe piața autohtonă, în prezent existând stații de alimentare în care litrul de benzină, în special, dar și cel de motorină a coborât sub nivelul de 6 lei.

În această dimineață, țițeiul Brent a coborât sub 90 de dolari pe baril, iar cel WTI sub 85 dolari pe baril, cu 20% sub maximele atinse de ambele tipuri de țiței în acest an.

Una dintre stațiile de distribuție din România este stația OMV Petrom din comuna Ghimpați, în drum spre Alexandria, unde atât benzina cât și motorina se situează sub nivelul de 6 lei pe litru. Astfel, un litru de benzină standard '95 poate fi achiziționat cu 5,88 lei, iar unul de motorină standard cu 5,84 lei.

În București, cea mai ieftină stație de carburanți a OMV Petrom pare cea de pe Șoseaua Alexandriei nr. 6, unde benzina standard costă 5,92 lei pe litru, iar motorina standard 6,04 lei pe litru.

Screen Shot 2014-10-10 at 10.08.49

Interesant este că, deși, în general prețurile la stațiile de alimentare cu carburanți de pe autostradă sunt mai ridicate decât media celorlalte stații, benzinăria OMV Petrom de la km 36 al A1 face excepție. Șoferii pot alimenta la această stație plătind doar 5,96 lei pe litrul de benzină standard și 6,03 lei pe cel de motorină standard.

Screen Shot 2014-10-10 at 10.14.27

Astăzi, OMV Petrom a redus prețul benzinei și motorinei cu câte 5 bani pe litru, după ce la începutul acestei săptămâni ieftinise carburanții cu alți 4 bani pe litru, rezultând o ieftinire săptămânală de 9 bani pe litru.

Dată fiind evoluția prețului internațional al petrolului, ieftinirile la carburanți de pe piața internă ar putea continua și săptămâna viitoare.