Nou director general la Upetrom 1 Mai. Miliardarul Comănescu a schimbat doi directori de anul trecut

Upetrom foto

Consiliul de Administraţie al “Upetrom 1 Mai SA” l-a numit în funcţia de director general al companiei pe Marian Dan pentru o perioadă de trei ani, indică un document recent al companiei, consultat de Energy Report.

Noul director general este născut în Moldova, la Chişinău, are 42 de ani şi în prezent are cetăţenie română şi domiciliul în Bucureşti.

Compania controlată de miliardarul român Gabriel Comănescu a încheiat anul trecut cu afaceri de circa 60 de milioane de lei şi puţin peste 800 de salariaţi în medie, cifre similare cu cele din anul 2013. Pierderile însă s-au triplat, de la circa 11 milioane de lei în 2013 la 32 milioane de lei anul trecut.

În prima jumătate a anului trecut, după ce directorul general Lammel Chehab a fost revocat din funcţie ca urmare a rezultatelor slabe ale companiei, director general al Upetrom 1 mai a fost numit  Adrian Volintiru, care până la finele anului 2013 a fost preşedintele AVAS. Încetarea contractului de mandat a lui Chehab s-a făcut începând cu 12 aprilie 2014 iar perioada de interimat a fost acoperită de Ion Popescu, directorul general adunct.

După doar câteva luni, adică spre finele anului trecut, marele om de afaceri Gabriel Comănescu a încetat colaborarea şi cu Adrian Volintiru. Atribuţiile de director general au fost exercitate, cu caracter interimar, tot de Ion Popescu, director general adjunct, în vârstă de 62 de ani.

Producătorul de utilaje petroliere Upetrom 1 mai, controlat de miliardarul Gabriel Comănescu, a renunţat în urmă cu doi ani la producţia de echipamente pentru eoliene, dar a revenit la producţia de utilaje petroliere pentru că are, printre altele, un contract cu Petrom.

Dacă acum are puţin peste 800 de salariaţi, înainte de 1989, compania a avut momente în care avea chiar şi 18.000 de angajaţi, fiind cea mai mare uzină producătoare de instalaţii de foraj petrolier din Sud-Estul Europei, printre clienţii săi numărându-se şi mari companii americane.

Dacă afacerile Upetrom nu merg tocmai bine în prezent, nu acelaşi lucru se poate spune despre Grup Servicii Petroliere, prin intermediul căreia, miliardarul român se poate lăuda pentru perioada din urmă cu operaţiuni în Marea Neagră, Marea Nordului, Marea Mediterană, Golful Mexic, Golful Persic, Marea Pechora.

În ultimii 10 ani, GSP, controlată de miliardarul Gabriel Comănescu, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România (loc 6 în top 10 Capital, cu o avere estimată la 350-380 milioane de euro, adică peste 1,5 miliarde lei), a investit în modernizarea şi extinderea flotei şi a bazelor logistice peste un miliard de euro.