ANRE a majorat tarifele de distribuție ale Electrica Transilvania Nord și le-a redus pe cele ale Electrica Transilvania Sud

Electrica SA

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a majorat tarifele de distribuție practicate de distribuitorul de energie electrică Electrica Distribuție Transilvania Nord cu procente cuprinse între 0,61% și 2,18% și a redus, în schimb, tarifele de distribuție ale Electrica Distribuție Transilvania Sud cu procente cuprinse între 0,21% și 1,53%.

Potrivit ordinelor ANRE publicate duminică în Monitorul Oficial, tariful de distribuție la joasă tensiune al Electrica Transilvania Nord se va majora cu 0,18% de la 1 ianuarie 2015, la 112,15 lei/MWh.

Tariful de distribuție la medie tensiune al Electrica Transilvania Nord se va majora cu 1,52%, la 47,34 lei/MWh, iar cel la înaltă tensiune - cu 2,18%, la 21,10 lei/MWh.

Electrica Distribuție Transilvania Nord distribuie energie electrică unui număr de 1.174.011 clienţi din judeţele Cluj, Bihor, Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa Năsăud.

De asemenea, ANRE a decis reducerea tarifelor de distribuție practicate de Electrica Distribuție Transilvania Sud. Tariful de distribuție la joasă tensiune va scădea cu 1,53% de la 1 ianuarie 2015, la 122,39 lei/MWh, cel la medie tensiune cu 0,29%, la 46,85 lei/MWh, iar cel la înaltă tensiune – cu 0,21%, la 23,41 lei/MWh.

Electrica Distribuție Transilvania Sud distribuie energie electrică în județele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

Săptămâna trecută, ANRE a redus tarifele de distribuție practicate de distribuitorul de energie electrică Electrica Muntenia Nord pe toate nivelurile de tensiune, în timp ce, la distribuitorul CEZ Distribuție, a fost micșorat doar tariful la joasă tensiune, fiind majorate cele la medie și înaltă tensiune.

De asemenea, recent, ANRE a redus rata reglementată a rentabilității companiilor de distribuție a energiei electrice de la 8,52% la 7,7%, după ce, inițial, intenționase să o reducă la 7,45%, fapt care stârnise nemulțumirea Fondului Proprietatea, acesta susținând că, în urma acestei măsuri, profitabilitatea viitoare a distribuitorilor de curent electric se va diminua cu peste 12%.

Rata reglementată a rentabilității este exprimată în procentaje și reprezintă rata de rentabilitate recunoscută de ANRE pentru energia electrică. Profitabilitatea distribuitorilor de energie electrică se calculează prin înmulțirea ratei reglementate a rentabilității cu baza de active ale fiecărui distribuitor.

La finalul lunii trecute, Fondul Proprietatea, alături de alți investitori importanți la Bursa de Valori București (BVB), acuzau draftul de ordin al ANRE, care prevedea o reducere mai amplă a ratei reglementate a rentabilității distribuitorilor de curent electric, cu peste un punct procentual, la 7,45%, susținând că, în urma acestei măsuri, profitabilitatea viitoare a distribuitorilor de curent electric se va diminua cu peste 12%.

"Dacă reducerea ratei reglementate a rentabilității este aprobată, profitabilitatea viitoare a distribuitorilor de energie electrică va fi micșorată cu aproximativ 12,5%, se mai spunea în comunicat, în care se mai afirma că aceste modificări afectează în mod special unele dintre companiile din portofoliul Fondul Proprietatea, cum ar fi Electrica Distribuție Muntenia Nord, Electrica Distribuție Transilvania Sud, Electrica Distribuție Transilvania Nord, EON Moldova Distribuție, ENEL Distribuție Banat, ENEL Distribuție Dobrogea și ENEL Distribuție Muntenia", se afirma într-un comunicat al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea.