Statul caută avocaţi cu 350.000 € pentru litigiul cu Enel

Electrica Ipo ext

Statul caută servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică şi servicii de consultanţă financiară pentru litigiul cu Enel, servicii pentru care ar putea plăti peste 350.000 de euro fără TVA, indică o hotărâre recentă a Societăţii de Administrare pentru Participaţii în Energie (SAPE), consultată de Energy Report.

Cum suma este una foarte mare, ne întrebăm dacă nu cumva se ştie deja cine e marea casă de avocatură “câştigătoare”. Asta lăsând la o parte faptul că pe piaţa locală a avocaturii există, în afară de marile case de avocatură de top abonate la contracte grase cu statul, există şi case de avocatură medii formate din profesionişti care nu au asemenea noroc şi care ar lucra cu sume mult mai mici.

Revenind, cheltuielile cu aceste servicii ar putea fi incluse în programul anual de achiziţii al SAPE pentru anul 2014. Achiziţionarea serviciilor a fost aprobată în AGOA a companiei, dar despre includerea în programul anual de achiziţii al SAPE s-a precizat că nu este de competenţa AGA. Pentru avocaţi însă nu e important unde se includ banii cât să se includă în cele din urmă în buzunarul lor.

Cheltuielile de 350.000 de euro fără TVA reprezintă onorariul avocaţial şi alte cheltuieli ocazionate de litigiul arbitral, la care se adaugă un onorariu de succes de 0,05% în situaţia în care preţul opţiunii de vânzare obţinut după soluţionarea litigiului este cuprins între 268.209.939 euro şi 350 milioane de euro. Tradus, avocaţii ar primi în această situaţie un total de până la 525.000 de euro.

Dacă preţul obţinut sare de 350 milioane de euro, procentajul adăugat ca onorariu de succes va fi de 0,1%, procentajul suplimentar de 0,1% aplicându-se exclusiv pentru valoarea suplimentară ce depăşeşte 350 de milioane de euro.

Litigiul se referă la reprezentarea SAPE la Curtea de Arbitraj de la Paris pentru pachetul pe care-l mai are în fosta Electrica Muntenia Sud. Statul român are o opţiune prin care-şi poate vinde pachetul minoritar din fosta Electrica Muntenia Sud la un preţ prestabilit iar Enel are obligaţia de a cumpăra. În toamnă se vorbea despre  puţin peste 521 de milioane de euro ca sumă rezultată în urma aplicării unei formule de calcul din contractul de privatizare. SAPE a invocat opţiunea “Put” vizând pachetul de 13,57% din acţiunile fostei Electrica Muntenia Sud. Tribunalul de Arbitraj de la OParis a admis cererea de arbitraj.

Statul a înfiinţat compania SAPE ca să ges¬tioneze pachetele minoritare cu care a rămas la companiile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice privatizate. În prospectul de listare a Electrica se arată că toate „activele sau datoriile care ar putea rezulta din litigiile şi disputele în care Electrica este implicată împotriva Enel, E.ON şi CEZ sau orice litigii sau dispute anterioare“ vor fi transferate noii societăţi.

Acţionarul unic al SAPE este Statul român prin Ministerul Economiei – Departamentul pentru Energie.