DNA: Iulian Iancu se vedea ministru al Energiei. El și fostul director general Transelectrica, Horia Hăhăianu, urmăriți penal în dosarul Greblă

Horia Hahaianu

Fostul director general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, este urmărit penal de DNA pentru luare de mită și complicitate la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase, în același dosar în care este cercetat judecătorul Curții Constituționale Toni Greblă. Procurorii susțin că, în schimbul unui folos necuvenit, deputatul PSD Iulian Iancu i-ar fi promis lui Hăhăianu sprijin pe viitor pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, Iancu ar fi ajuns ministrul Energiei.

Iulian Iancu este și el urmărit penal de DNA, pentru folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în partid în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de alte foloase,

Potrivit procurorilor DNA, deputații PSD Iulian Iancu și Lucian Șova, folosindu-se de funcţiile de conducere în partid, în perioada octombrie – noiembrie 2012, au intervenit pe lângă Horia Hăhăianu, director în cadrul Transelectrica, pentru ca acesta, prin influenţa pe care o avea asupra managementului Energomontaj IEA – Sucursala Bucureşti SA (agent economic care derulează activităţi comerciale cu Transelectrica), să suporte contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate de S.C. Transmoldova SRL. Oneşti pentru organizaţia Bacău a unui partid, cu prilejul desfăşurării, în data de 17.10.2012, a unei deplasări electorale la Bucureşti (Bacău – Bucureşti şi retur), tarifele de piaţă practicate de societatea de transport fiind de 80 lei/persoană transportată. A rezultat că transportatorul S.C. Transmoldova SRL Oneşti a facturat servicii de transport în cuantum de 10.000 lei cu TVA.

"În acelaşi sens, suspectul Iancu Iulian i-a solicitat lui Hăhăianu Horia să-l sprijine în finanţarea unui monument în județul Bacău, comuna Lipova, activitate care a fost asumată de către deputatul Iancu Iulian. Demersul a avut drept scop promovarea politică, atât a lui Iancu Iulian, cât şi a organizaţiei Bacău a partidului din care făcea parte. În schimbul folosului necuvenit astfel obţinut pentru sine şi pentru altul, prin intervenţia celor doi membri de partid cu funcţii de conducere, Iancu Iulian i-a promis sprijin pe viitor lui Hăhăianu Horia, pentru obţinerea unor funcţii în cazul în care, în decembrie 2012, conform propunerilor, ar fi ajuns ministrul Energiei", se arată într-un comunicat al DNA.

Urmărit de cămătari

DNA mai arată că omul de afaceri Bîrcină Ion, finul lui Toni Greblă, i-a „împrumutat” o sumă importantă de bani lui Hăhăianu, iar acesta nu putea să-i returneze împrumutul.

"Pe de altă parte, Hăhăianu îşi justifica imposibilitatea restituirii împrumutului pe considerentul că o altă persoană (cămătar) făcea presiuni asupra sa pentru restituirea unui alt împrumut. În această împrejurare, Bîrcină Ion s-a angajat să medieze faţă de celălalt creditor amânarea plăţii împrumutului de către Hăhăianu Horia prin invocarea neplăţii propriului „împrumut”. Din declaraţia de avere a directorului general Hăhăianu Horia, rezultă că acesta, deşi are datorii foarte mari la bănci, de peste 100.000 euro, nu a declarat datorii către persoane fizice (deci nici către Bîrcină Ion şi nici către celălalt creditor), singurele datorii la persoane fizice fiind faţă de o rudă a sa, cu suma de circa 85.000 euro", arată DNA.

Procurorii susțin că, în schimbul acestor foloase necuvenite, Horia Hăhăianu, de la nivelul funcţiei de director general al Transelectrica, a sprijinit o firmă controlată de Bîrcină Ion, pentru ca aceasta să obţină, în asociere, un contract de achiziţii, Hăhăianu Horia influenţând criteriile de adjudecare prin nota nr.3575/01.02.2012.

De asemenea, în baza aceleiaşi relaţii cu Hăhăianu Horia, Bîrcină Ion ar fi obţinut pentru o altă firmă a sa un contract cu Transelectrica, având ca obiect colectarea selectivă a deşeurilor – eliminarea şi valorificarea deşeurilor reciclabile de la centrele de exploatare şi de la sediul Transelectrica, se mai spune în comunicatul DNA.

Demis la solicitarea lui MRU

În februarie 2012, ministrul de atunci al Economiei, Lucian Bode, a dispus revocarea din funcție a directorului general al Transelectrica, Horia Hăhăianu, la solicitarea premierului Mihai Răzvan Ungureanu, pentru proastă comunicare. Solicitarea a venit în aceeași zi după ce Transelectrica a dat un comunicat în care anunța că "din cauza deficitului de energie electrică din Sistemul Energetic Național, în anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum și de export".

Ministerul Economiei a anunțat, la câteva minute după comunicatul Transelectrica, că ia în calcul limitarea sau sistarea exporturilor de energie în perioada 16 februarie-15 martie, dar câteva ore mai târziu a revenit și a anunțat că "nu există probleme în producerea de energie".

Horia Hăhăianu a fost numit în funcția de director general al Transelectrica în aprilie 2011 de către ministrul de atunci al Economiei, Ion Ariton. Anterior, el a condus filiala Teletrans a Transelectrica. După ce a fost revocat din fruntea Transelectrica, Horia Hăhăianu a demisionat și din Consiliul de Administrație al companiei, în mai 2012.