Conpet reînnoiește contractul cu rușii de la Petrotel Lukoil, după ce ANRM a majorat tariful de transport al țițeiului din import

conpet

Compania de stat Conpet SA, concesionara sistemului național de transport prin conducte al țițeiului și produselor petroliere, a încheiat pe 23 decembrie un contract cu rafinăria Petrotel Lukoil privind prestarea de servicii de transport de țiței din import de la Constanța la Ploiești, valoarea totală a contractului fiind de 42,62 milioane lei.

Contractul acoperă perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015 și prevede transportul țițeiului importat de ruși de la facilitățile de depozitare portuare ale Oil Terminal din Constanța la rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești, potrivit unui anunț al Conpet remis Bursei de Valori București (BVB).

Plățile trebuie făcute de Petrotel Lukoil către Conpet în termen de 15 de zile de la primirea facturilor, contractul prevăzând penalități de întârziere de 0,04% pe zi. Garanția depusă de ruși privind plata contravalorii serviciilor prestate de Conpet este în valoare de 3,26 milioane lei.

Cu o săptămână înainte, Conpet semnase un contract cu OMV Petrom privind prestarea de servicii de transport de țiței, gazolină și condensat pe parcursul anului viitor, valoarea totală a contractului fiind de 311,1 milioane lei.

Recent, ANRM a decis să mențină anul viitor actualul tarif reglementat perceput de Conpet pentru transportul către rafinării al petrolului din producția internă și să majoreze, în schimb, cu peste 20%, tariful de transport al Conpet pentru țițeiul din import.

Mai precis, în privința transportului țițeiului produs intern, va fi menținut actualul tarif mediu, prin eliminarea din structura tarifului a elementului de cost reprezentat de serviciile de manevră ale OMV Petrom în și din gara Brazi, pe liniile ferate uzinale ale rafinăriei Petrobrazi, pentru cantitățile de țiței ce se vor descărca la rafinăria Petrobrazi. Acest element de cost reprezintă echivalentul a 2,75 lei/tonă.

În schimb, celelalte componente ale tarifului vor fi actualizate cu inflația consemnată în perioada octombrie 2013 – noiembrie 2014, de 2,29%. În plus, va fi inclusă în tarif și influența impozitului pe construcții speciale datorat de Conpet pentru instalațiile sale, care este de 0,41 lei/tonă.

La finalul anului trecut, tariful pentru transportul către rafinării al petrolului din producția internă a fost majorat cu aproape 18%, de la 66,79 lei/tonă. În perioada 2010-2012, tarifele pentru transportul ţiţeiului autohton, al gazolinei, etanului şi condensatului practicate de Conpet au crescut cu 11,7%.

Tariful de transport al țițeiului din import va fi în schimb majorat cu 20,83% de la 1 ianuarie 2015, Conpet arătând că procentul de majorare este mai mic decât inflația consemnată de la ultima indexare, respectiv în perioada decembrie 2009 – octombrie 2014.

În primele 9 luni ale acestui an, Conpet a obținut un profit net de 47,95 milioane lei, în creștere cu 21% față de perioada similară din 2013. Transportul ţiţeiului importat a crescut cu 55% ca volum şi cu 43% ca valoare în primele nouă luni din 2014. Compania a raportat afaceri de 282 milioane de lei în primele nouă luni, în creştere cu aproape 10%

Creșterea profitului și a cifrei de afaceri a survenit în pofida scăderii gradului de utilizare a sistemului de transport, ca urmare a reducerii volumelor transportate pentru Rompetrol, care și-a construit propriul terminal maritim. Societatea depinde în proporție covârșitoare de transportul de țiței din import către rafinăria Petrotel a rușilor de la Lukoil.

„Lukoil a adus cantităţi suplimentare de ţiţei pe care l-am transportat de la Constanţa la Ploieşti. Acest lucru a fost o constantă lunară, începând cu luna martie“, spunea, în noiembrie, directorul general al Conpet, Liviu Ilași, citat de ZF. El a adăugat că nici scandalul de la începutul lunii octombrie, care a culminat cu închiderea rafinăriei Petrotel timp de o săptămână, nu a afectat ritmul livrărilor realizate de Conpet către Petrotel.

Rafinăria Petrotel-Lukoil şi-a încetat activitatea de producţie şi comercială timp de o săptămână, la începutul lunii octombrie, compania anunţând că măsura a fost luată ca urmare a sechestrului aplicat pe materii prime şi ţiţei de către organele de urmărire penală. Ulterior, după ridicarea sechestrului respectiv, activitatea rafinăriei a fost reluată. Sechestrul fusese aplicat pe țițeiul și produsele petroliere ale rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal din Constanța.

Activitatea rafinăriei a fost oprită la o zi de la percheziţiile făcute de procurorii Parchetului Curţii de Apel Ploieşti la sediile Petrotel Lukoil Ploieşti, Lukoil Energy&Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România şi TP LOG Services, toate din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani. Directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmărit penal pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.

În raportul lor la 9 luni, publicat la finalul lunii noiembrie, rușii fac un rezumat al problemelor cu justiția din România, legate de rafinăria Petrotel.

"În prezent, în acest caz penal se desfășoară o anchetă preliminară. Potrivit primelor estimări, această investigație va dura cel puțin 6 luni. În același timp, managementul Petrotel, precum și juriștii, avocații și consultanții fiscali ai companiei apără în mod activ drepturile legale și interesele rafinăriei, elaborând rapoartele, clarificările și comentariile necesare și pregătind un set exhaustiv de probe pentru a contracara acuzațiile Procuraturii. Managementul consideră că deznodământul cazului nu va avea un impact material negativ asupra situației financiare a grupului Lukoil", se arată în documentul citat.

Conpet a dobândit calitatea de concesionară a sistemului național de transport al țițeiului în 2002, prin încheierea unui acord petrolier de concesiune cu Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.793/2002. Conpet administrează o reţea de conducte cu o lungime de circa 3.800 de kilometri, care străbate 23 de judeţe.

Conpet este listată la Bursa de Valori București (BVB) și are ca acționari principali statul român, prin Ministerul Economiei (58,71%) și Fondul Proprietatea (29,70%).