Hollande exclude forajul pentru gaze de șist în Franța, în mandatul său. Interdicția s-ar putea însă dovedi neconstituțională, în urma reclamației unor americani

Hollande gaze de sist

Președintele francez, Francois Hollande, a declarat, într-un interviu televizat acordat cu ocazia zilei naționale a Franței, că orice demers de explorare (și cu atât mai puțin de exploatare) a gazelor de șist, prin fracturare hidraulică, este exclus în mandatul său. Este foarte posibil, însă, ca certitudinea afișată de Hollande să rămână un simplu șir de vorbe goale, cu parfum electoral-populist. O companie americană de petrol și gaze, căreia i s-au anulat două licențe de explorare pentru gaze de șist obținute înainte de instituirea în Franța a interdicției asupra fracturării hidraulice pentru hidrocarburi, în 2011, a contestat constituționalitatea legii cu pricina, pe motiv că discriminează petrolul și gazele față de alte resurse naturale, extrase prin aceeași metodă controversată, dar care sunt clasificate ca „regenerabile” și „curate”, cum ar fi energia geotermală.

„Cât timp voi fi președinte, nu se va face explorare pentru gaze de șist în Franța. Ce sunt acelea gazele de șist? Un soi de Eldorado, unde e suficient să forezi și gata? Vă reamintesc că o lege adoptată în 2011 interzice explorarea pentru gaze de șist prin metoda fracturării hidraulice, care, în condițiile tehnologice de astăzi, prezintă riscuri pentru pânza freatică. Vedem o serie de consecințe negative ale utilizării acestei tehnologii în Statele Unite”, a declarat Hollande.

Președintele Franței a dorit, în acest fel, să dea o replică fernă unor recente declarații publice ale ministrului Reindustrializării, Arnaud Montebourg, care, la o audiere în fața Comisiei Economice a Adunării Naționale a Franței, a spus că el, personal, este „în favoarea unei explorări controlate după gaze de șist, care să țină cont de exigențele de protecție a mediului și de principiul prudenței”.

Atitudinea categorică a lui Hollande riscă însă să rămână un simplu exercițiu de retorică televizată. Consiliul Constituțional al Franței (echivalentul Curții Constituționale din România) a anunțat, săptămâna trecută, că va examina o reclamație de neconstituționalitate la adresa legii din 2011 care interzice fracturarea după gaze de șist.

Șanse mari să fie declarată neconstituțională

Contestația a fost depusă de compania americană de petrol și gaze Schuepbach Energy. Înainte de adoptarea legii de interdicție în 2011, firma deținea două licențe de explorare a gazelor de șist prin fracturare hidraulică, licențe care au fost anulate după instituirea prohibiției asupra respectivei tehnologii, mai precis a utilizării ei pentru explorare și exploatare de hidrocarburi.

Asta după ce, în ianuarie 2012, gigantul francez Total a atacat în contencios administrativ revocarea licenței de explorare a gazelor de șist pe care o deținea în sudul Franței, în urma adoptării legii de interdicție în anul anterior.

Potrivit unor experți citați de cei de la euractiv.fr, există șanse mari ca Consiliul Constituțional să decidă că legea care instituie interdicția respectivă să fie declarată neconstituțională, iar declarațiile „prietenoase” ale ministrului Montebourg la adresa gazelor de șist să nu fi fost decât o formă de anticipare a verdictului Consiliului.

Cei de la Schuepbach Energy au depus inițial contestația în martie 2013, la tribunalul administrativ din Cergy-Pontoise, care a trimis-o mai departe unei instanțe superioare, de unde a ajuns la Consiliul Constituțional. Principala obiecție a americanilor este aceea că interdicția utilizării tehnologiei fracturării hidraulice, prevăzută de legea contestată, este discriminatorie, întrucât nu vizează decât explorarea și exploatarea de hidrocarburi lichide sau gazoase (petrol și gaze), dar nu și pe cea de resurse de energie geotermală.

Exceptarea explorării și exploatării resurselor de energie geotermală de la interdicția instituită asupra fracturării hidraulice a fost îndelung dezbătută, în 2011, în Comisia de Dezvoltare Durabilă a Adunării Naționale a Franței. Problema celor mai mulți aleșilor a fost, însă, nu evitarea discriminării și, în consecință, a vulnerabilizării din punct de vedere constituțional a legii, ci dimpotrivă: cum să facă pentru ca resursele de energie geotermală să nu intre sub incidența interzicerii fracturării hidraulice, instituite de lege.

Discriminare nejustificată

„În ceea ce privește fracturarea hidraulică, interzicerea ei riscă să afecteze dezvoltarea producției de energie geotermală”, spunea, la respectivele dezbateri, un deputat al Uniuni pentru o Mișcare Populară (UMP), majoritară la acea dată în Parlament. La care un coleg de partid i-a răspuns că „nu există acest risc, întrucât producția de energie geotermală nu apare în textul legii la articolul privind interzicerea fracturării hidraulice, interdicție care vizează exclusiv explorarea și exploatarea hidrocarburilor”.

Au existat și voci lucide, dar, din păcate, izolate. De exemplu, tot un deputat UMP, Francois-Michel Gonnot, a atras atenția că „interzicerea fracturării hidraulice în numele principiilor precauției și prevenirii riscurilor este imposibilă în condițiile respectării principiilor fundamentale ale dreptului. Este imposibil să interzici fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi și să o permiți pentru energia geotermală. Vă avertizez că, în condițiile menținerii formulării actuale, o contestație la Consiliul Constituțional este oricând posibilă, și nu din partea colegilor noștri socialiști, ci din partea titularilor de licențe de explorare”.

Până la urmă, deputații socialiști n-au mai contestat legea la Consiliul Constituțional, însă acțiunea intentată de cei de la Schuepbach Energy îi dă astăzi dreptate deputatului Gonnot. În reclamația lor, americanii arată că legea din 2011 nu prevede nici un fel de măsuri și proceduri de evaluare a riscurilor și că „interzicerea fracturării hidraulice nu este o măsură provizorie și proporțională”.Asta în timp ce, potrivit Cartei franceze a Mediului, „autoritățile publice veghează ca, prin aplicarea principiului precauției și prin implementarea de proceduri de evaluare a riscurilor, să ia măsuri provizorii și proporționale pentru a preveni producerea de prejudicii”.

Lege făcută pe genunchi

La elaborarea textului legii, unii deputați, cum ar fi socialistul Pascal Terasse, au fost de părere că actul normativ ar fi mai solid din punct de vedere juridic dacă sintagma „fracturare hidraulică” ar fi definită cu mai multă precizie. „Ar trebui, după expresia <fracturare hidraulică> să se adauge termenii <care utilizează amestecuri chimice și consumă apă în mod excesiv>”. Un coleg i-a respins însă ideea, considerând că exprimarea ar fi redundantă, devreme ce „știm foarte bine ce este și ce implică fracturarea hidraulică”.

Bineînțeles, această imprecizie terminologică este contestată azi la Consiliul Constituțional de către firma americană menționată. Astfel, se reclamă faptul că legea nu definește ceea ce interzice, neprecizând, de exemplu, ce aditivi chimici sunt interziși sau de la ce cantitate în sus se consideră că consumul de apă presupus de fracturarea hidraulică este excesiv.

Același Michel Gonnot avertiza încă din 2011 asupra acestui risc. „Dacă legiuitorul vrea să scoată în evidență că fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi este ceva diferit și special, atunci va trebui să justifice de ce lucrurile stau așa. Iar asta ține chiar de aditivii chimici folosiți la fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi”, declara el în cadrul dezbaterilor.

Consiliul Constituțional se va pronunța asupra contestației americanilor de la Schuepbach Energy până în septembrie anul acesta.

Dedicație pentru energia geotermală...

Statul francez are planuri foarte serioase cu privire la dezvoltarea de resurse de energie geotermală din rocile aflate la adâncime, în crusta pământului. Aceste resurse ar urma să fie eliberate prin utilizarea unor metode de foraj despre care industria petrolieră susține că sunt similare cu mult-hulita fracturare hidraulică folosită pentru exploatarea de hidrocarburi din șisturi bituminoase, pe care Franța a interzis-o în 2011.

Fostul ministru al Mediului din guvernul de la Paris, Delphine Batho, a acordat două licențe de explorare geotermală în cursul lunii februarie și a precizat că încă 18 solicitări de astfel de licențe se află în faza de examinare și verificare. O parte dintre companiile care au solicitat licențe intenționează să permeabilizeze rocile subterane printr-un proces denumit „stimulare”, care presupune detonarea în adâncime a unui amestesc de apă cu acizi în fisurile rocilor, pentru eliberarea căldurii vulcanice.

Acest proces este în bună măsură similar cu fracturarea hidraulică, utilizată, de exemplu, de companiile de petrol și gaze din Statele Unite pentru exploatarea minerală a șisturilor bituminoase, metodă care constă în pomparea la mare adâncime și cu mare presiune a milioane de litri de apă sărată, amestecată cu un „cocktail” de substanțe chimice, ce are ca efect sfărâmarea rocilor subterane și eliberarea hidrocarburilor. Metoda prezintă riscuri de mediu, cum ar fi cel legat de poluarea rezervelor subterane de apă sau de amplificare a activităților seismice în zonele de exploatare.

...și pentru afaceriștii francezi

„Acordarea de licențe de explorare pentru proiecte de dezvoltare a energiei geotermale creează un dublu standard. Metodele de foraj folosite de acestea sunt similare cu fracturarea hidraulică”, spune șeful Uniunii Franceze a Industriilor Petroliere, Jean-Louis Schilansky.

Nucleul polemicii este în ce măsură stimularea rocilor subterane prin detonarea de apă cu acizi este similară cu fracturarea hidraulică utilizată pentru exploatarea zăcămintelor de petrol și gaze din șisturi bituminoase.„Practic, Franța folosește fracturarea hidraulică pentru eliberarea de resurse de energie geotermală”, spune Maria van der Hoeven, director executiv la Agenția Internațională pentru Energie. Ea a făcut un apel la Franța să își revizuiască politicile legate de utilizarea acestei metode în exploatarea de hidrocarburi, având în vedere costurile mari ale statului francez cu importul de gaze naturale.

Pânâ în prezent, guvernul de la Paris a acordat licențe de explorare geotermală în Masivul Central, unde va opera Electerre de France, companie susținută de omul de afaceri Charles Beigbeder, precum și în Pirinei – firmei Groupe Fonroche Energie, a cărei activitate de bază constă în instalarea de panouri solare. Ambele sunt companii franceze.

Ce urmează pentru gazele de șist în Franța

După ce dosarul reclamației celor de la Schuepbach Energy a ajuns la Consiliul Constituțional, fostul ministru al Mediului, Delphine Bato, despre care unele voci spun că a fost îndepărtat din Guvern tocmai din cauza opoziției sale față de gazele de șist, a declarat că poziția Guvernului rămâne neschimbată. Ea a adăugat că, în caz că legea de interzicere a fracturării hidraulice pentru hidrocarburi va fi declarată neconstituțională, adaptarea ei, pentru menținerea interdicției, nu va fi o problemă pentru executiv.

Pe de altă parte, s-au înmulțit vocile la vârf care își declară toleranța față de gazele de șist și de fracturarea hidraulică. Pe lângă deja menționatul Arnaud Montebourg, ministru al Reindustrializării, și ministrul delegat pentru Relația cu Parlamentul, Alain Vidalies, a făcut declarații similare. „Nimeni nu este de părere că gazele de șist reprezintă un lucru de care trebuie să ne ferim pe vecie”, a punctat acesta.

„În ultimii doi ani, climatul s-a schimbat mult, colegii mei sunt mult mai puțin ostili față de gazele de șist decât erau în 2011, când s-a adoptat legea de interzicere a fracturării hidraulice”, spune și deputatul Pascal Terasse.

De altfel, încă de acum un an, Oficiul Parlamentar pentru Evaluarea Politicilor Științifice și Tehnologice (Office Parlementaire d’Evaluation des Choix Scientifiques et Technologiques - OPESCT) s-a declarat în favoarea acceptării în mod controlat și prudent a fracturării hidraulice, ca o concluzie a unui raport public.