VIDEO: Noul Papă va prelua şi moştenirea regenerabilă a lui Benedict al XVI-lea. Vaticanul e campion mondial la eficienţă energetică

Vatican energie solara

Noul Suveran Pontif, care urmează să fie ales miercuri de către Conclavul Cardinalilor Electori de la Vatican, va prelua nu doar moștenirea atemporală și pe cea istorică a Bisericii Catolice, ci și proiectele energetice locale ale fostului Papă, care au făcut ca Benedict al XVI-lea să fie supranumit „primul Papă verde” de către mass media și au dus Vaticanul pe primul loc în topul statelor celor mai eficiente din punct de vedere energetic, cu toate că nu a semnat Protocolul de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Benedict al XVI-lea a fost reputat pentru conservatorismul său teologic și pentru accentul pus pe rugăciune în practicarea credinței și hulit de mulți „progresiști” pentru refuzul de a „moderniza” Biserica Catolică, de exemplu în direcția relaxării exigenței de celibat pentru clerici și a acceptării preoției în rândul femeilor.

Pe de altă parte, fostul cardinal Joseph Ratzinger a „prins” la spiritul vremii prin discursul său cu tente ecologiste, despre conservarea și protecția naturii, perfect fundamentate teologic, însă, la fel ca cele ale predecesorului săi, Ioan Paul al II-lea.

Adresându-se studenților italieni în 2011, Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe aceștia să devină „paznici ai naturii”, urmând modelul Sfântului Francisc din Assisi.

Prin natură, însă, fostul Suveran Pontif se referea nu doar la „mediul înconjurător”, ci la ansamblul Creației, care îl include pe om. 

„Astăzi, mai mult ca oricând, a devenit limpede că respectul pentru natură nu poate ocoli valoarea absolută a persoanei umane și inviolabilitatea ei, în orice etapă a vieții. Respectul pentru persoana umană și respectul pentru natură sunt unul și același lucru și ambele pot crește și își pot găsi dreapta măsură dacă respectăm, în ființa umană și în natură, pe Creator și Creația sa. Dragi tineri, nădăjduiesc că voi afla în voi niște adevărați paznici ai vieții și ai Creației”, spunea Benedict al XVI-lea. 

Nu doar vorbe, ci și fapte

În 2008, la ordinul Papei, țiglele de pe acoperișul auditoriumului Paul VI de la Vatican au fost înlocuite cu 2.700 de panouri fotovoltaice, care generează suficientă energie electrică pentru alimentarea spațiului destul de vast al auditoriumului, cu o capacitate de 6.000 de persoane. Energia solară generată de panouri este utilizată pentru luminarea și alimentarea cu aer condiționat a sălii.

Panourile, în valoare de 1,5 milioane de dolari, au fost donate Vaticanului de către o companie germană din Bonn, deci conațională cu fostul Papă, Solar World.

„Prin această facilitate, vom face o economie de 200 de tone de dioxid de carbon pe an, echivalentul a 70 de tone de petrol”, a declarat, la acea dată, unul dintre membrii echipei de constructori. În momentele în care sala nu este folosită, energia produsă de panourile fotovoltaice este transferată în rețeaua de curent electric a Vaticanului.

În plus, cantina Vaticanului, cu o capacitate de 300 de locuri, a fost dotată cu un sistem de încălzire și aerisire pe bază de energie solară, în urma unei investiții de 300.000 de euro

Nu este singurul proiect de energie regenerabilă conceput la inițiativa lui Benedict al XVI-lea. Tot în 2008, Vaticanul a dezvăluit că plănuiește construirea celei mai mari centrale generatoare de energie solară din Europa, printr-o investiție de circa 660 de milioane de euro.

Proiectul a fost deja demarat, fiind localizat pe o suprafață de 300 de hectare situată lângă localitatea Santa Maria di Galeria, unde se află și postul oficial de radio al Vaticanului. Centrala este proiectată să aibă o capacitate instalată de 100 MW, suficientă pentru alimentarea unui număr de 40.000 de locuințe.

Centrala va deservi pe gratis Vaticanul, stația radio acestuia, precum și comunitatea locală din Santa Maria di Galeria, iar surplusul de energie produsă va fi vândut în rețeaua națională de curent electric a Italiei, dar și la export. Facilitatea este programată să intre în funcțiune în 2014.  

Aceste proiecte au făcut ca, în 2010, Vaticanul să fie declarat cel mai eficient stat din punct de vedere energetic din lume.

În plus, inginerii Vaticanului derulează studii de fezabilitate privind posibila construire, pe un teren de lângă lângă reședința papală de vară de la castelul Gandolfo, a unei facilități de producție de gaze pe bază de deșeuri regenerabile.

Nu în ultimul rând, Vaticanul ia în calcul achiziționarea unui papamobil ecologic, alimentat cu energie electrică. Cele mai mari șanse de a deveni furnizori ai Sfântului Scaun la acest capitol sunt francezii de la Renault, care au prezentat deja o mostră de papamobil electric bazată pe modelul Kangoo Maxi Van, cu un motor de 44 KW, baterie pe bază de litiu-ion și o autonomie la reîncărcare de 170 de kilometri.

Sistem de vot „fosil”, dar comandat electronic

Celebrul fum ce iese de pe coşul Capelei Sixtine şi care semnalează, când este alb, că Biserica Catolică are un nou Papă, iar când este negru, că votul nu a ajuns la un rezultat în acest sens, nu este produs doar de buletinele de vot arse.

„Utilizăm cartuşe fumigene", a declarat, pentru, AFP, Paolo Sagretti, care s-a ocupat de instalarea sistemului de distrugere a buletinelor de vot în Capela Sixtină.

La stânga intrării au fost instalate două sobe, şi anume una pentru arderea buletinelor de vot, iar în cealaltă sunt introduse produse chimice pentru producerea fumului - negru în cazul unui insucces, alb atunci când va fi ales Papa. Cele două dispozitive sunt legate într-un circuit comun cu evacuare desupra acoperişului Capelei.

Acest mod, considerat un pic arhaic, de informare a lumii că Biserica Catolică are un nou şef este, în continuare, primul semnal către lumea exterioară, deşi, uneori, sunt trase şi clopotele Bazilicii Sfântul Petru, însă cu o uşoară întârziere faţă de fum.

Iniţial, fumul alb era obţinut adăugând paie umede peste buletinele de vot arse, în timp ce fumul negru era obţinut prin adăugarea unui fel de gudron.

După mai multe episoade în care un fum gri, mai mult sau mai puţin închis sau deschis ca nuanţă, a indus în eroare credincioşii, Vaticanul a introdus, în 2005, acest nou sistem, considerat drept cel mai fiabil.

Totuşi, la alegerea lui Joseph Ratzinger, pe 19 aprilie 2005, mecanismul nu era prea bine pus la punct, fumul care a ieşit fiind gri.

Pentru a obţine un fum negru, Vaticanul utilizează un amestec de perclorat de potasiu, antracen şi sulf, în timp ce fumul alb este produs cu un amestec de clorat de potasiu, lactoză şi colofoniu, potrivit unor informaţii difuzate de Sfântul Scaun pe site.

Un panou de control electronic permite selectarea amestecului dorit, iar acesta este introdus în sobă în acelaşi timp cu buletinele de vot, care sunt distruse de foc.