Brăiloiu îşi vinde din terenurile eoliene dar şi o firmă de profil. Cumpărătorul e proprietarul unui pub din Bucureşti

brailoiu si Cioran

Omul de afaceri George Brăiloiu, deşi cu un bogat istoric în domeniul energetic, a devenit mai cunoscut publicului larg după ce în aprilie 2011, printr-un foarte inspirat (şi costisitor) exerciţiu de marketing, a cumpărat prin KDF Energy toate cele 123 de manuscrise şi documente personale ale scriitorului Emil Cioran, pentru care a plătit peste 500.000 de euro. Tot acest fond de acte şi manuscrise a fost donat apoi Bibliotecii Academiei Române. De asemenea, Brăiloiu a fost în ultima perioadă unul din sponsorii echipei de fotbal CS U Craiova.

Omul de afaceri este însă, prin firma KDF Energy, şi unul dintre liderii pe România, Bulgaria și Grecia în tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră dar are activități în producție de energie verde, trading de energie şi certificate verzi.

Pe partea eoliană cel puţin şi-a propus în anii trecuţi să dezvolte trei parcuri eoliene cu o putere totală instalată de 81 MW la Limanu, în județul Constanța. Două cu o putere totală instalată de 57 MW (“Wind Power”) şi al treilea de 24 MW (“Black Sea”).

Lunile trecute însă, omul de afaceri a scos la vânzare prin “Black Sea Eolian” două parcele de teren din Limanu, localitatea eolienelor sale, o parcelă de 10 hectare şi o alta de 2,45 hectare.

După această mişcare, săptămânile trecute, George Brăiloiu, asociat majoritar în “Black Sea Eolian” prin KDF Energy, a hotărât împreună cu asociaţii minoritari să-şi cesioneze toate părţile sociale către Vlad Bolocan şi elveţianul Mario Reichle. Astfel, Vlad Bolocan deţine 95,05% şi Reichle 4,95%.

Vlad Bolocan este un tânăr de 34 de ani plecat din Republica Moldova şi stabilit din 2004 în Bucureşti, unde şi-a deschis de ceva timp pub-ul „Londophone”.

Rămâne de văzut dacă acesta va face eoliene sau se va apuca de agricultură cu fosta firmă a lui Brăiloiu.