Energy Report

Resursele Inseamna Putere

Thu02272020

Last updateThu, 20 Feb 2020 11am

Romana English
Back Home Electricitate Stiri Electricitate Productie si Distributie Restaurantele, constructorii, fabricanții de electronice și mașini din Japonia devin producători, furnizori și traderi de energie

Restaurantele, constructorii, fabricanții de electronice și mașini din Japonia devin producători, furnizori și traderi de energie

Japonia panouri solare

Watami Co., un lanț de restaurante din Japonia cunoscut drept loc de întâlnire al salariaților corporatiști, a intrat, recent, în business-ul vânzării de energie electrică, și nu este singurul.

Numărul companiilor înregistrate să vândă energie în Japonia a crescut mai bine de două ori, ajungând la 274, de la 106 în septembrie, conform celor mai recente date ale Ministerului Economiei, Comerțului și Industriei. Lista include firme cu cele mai diverse obiecte de activitate, de la restaurante precum Watami, cu sediul la Tokyo, la constructorii de locuințe Misawa Homes Co, scrie Bloomberg.

Unii dintre cei nou intrați profită de prețurile mai mari decât cele ale pieței pe care guvernul japonez a început să le garanteze producătorilor de energie din surse regenerabile acum doi ani. Aceste stimulente și subvenții, coroborate cu promisiunea autorităților de la Tokyo de a deschide piața de retail pentru mai mulți jucători, pentru a încuraja inovația și competiția, promite profituri substanțiale pentru micii producătorii de energie, care înainte erau excluși de pe această piață, rezervată până nu demult companiilor specializate de utilități din Japonia.

Lucrurile stau ca în „zilele de început ale internetului, când toată lumea, de la organizații non-profit la marile companii, devenea furnizor”, spune Tetsunari Iida, director executiv la Institute for Sustenable Energy Policies, cu sediul la Tokyo. „Sunt așteptări vagi, se crede că vor fi oportunități foarte mari, deși nu este clar încă care sunt acestea”, a adăugat el.

Reforme post-Fukushima

Japonia trece printr-o avalanșă de reforme care promit că, până în 2016, piața de energie a țării se va deschide pentru utilizatorii mici și rezidențiali, o piață estimată de Guvern la o valoare de 7,5 de mii de miliarde de yeni (74 de miliarde de dolari). Micii utilizatori, în acest caz, sunt definiți drept acei consumatori de electriciate cu contracte sub 50 KW.

În prezent, cele zece companii de utilități ale Japoniei au un monopol efectiv asupra segmentului, în timp ce piața pentru consumatori mai mari de electricitate, precum fabricile, deja s-a deschis spre competiție, după ce guvernul a liberalizat parțial piața de energie de retail în 2000 și 2005. Noile reforme, adoptate după dezastrul de la Fukushima din 2011, vor încheia ciclul de deschidere a pieței de retail, în combinație cu eforturile de a sparge monopolurile.

Schimbarea, aprobată de Parlamentul Japoniei în iunie, va permite nou intraților să alimenteze cu curent electric 84 de milioane de gospodării, mici magazine și birouri, oferind în schimb o diversitate mai mare de opțiuni pentru consumatorii de electricitate.

Prețurile la electricitate în Japonia, care se bazează pe importuri pentru a acoperi cea mai mare parte a nevoilor sale de energie, sunt mai mult decât duble față de cele din SUA și, de asemenea, deasupra nivelurilor din Marea Britanie și Franța, potrivit datelor Ministerului Comerțului. Japonia a trebuie să se bazeze și mai mult pe importurile de combustibil de la închiderea celor 48 de reactoare nucleare operaționale, pentru verificări de siguranță, după Fukushima.

Se bagă și producătorii auto și de electronice

„Se așteaptă ca o serie de companii să intre pe piața retail de energie, în contextul în care companiile energetice cresc prețurile și deschiderea pieței merge înainte”, a transmis compania de cercetare Teikoku Databank Ltd., în 8 mai, într-un raport privind nou intrații.

Divizia de energie a SoftBank Corp și producătorii auto Honda Motor Co. și Nissan Motor Co. se numără printre companiile care s-au înregistrat deja drept retaileri de electricitate.

Watami, lanțul de restaurante, a decis să intre pe piața de retail mai devreme anul acesta, cu intenția de a furniza energie regenerabilă pentru facilitățile grupului său, a spus Kohei Koide, un oficial care dezvoltă proiecte solare și eoliene pentru unitatea de energie verde a companiei.

Panasonic Corp. și Epco Co., o companie de management al energiei, au inființat un joint venture în ianuarie pentru a vinde electricitate produsă de panouri solare instalate pe acoperișurile rezidențiale. Compania vrea să atragă consumatorii oferindu-se să cumpere electricitate provenită din panourile solare instalate pe acoperișurile lor la un preț atractiv și dăndu-le ponturi de economisire a energiei, a spus Yoshiyuki Furukawa, un oficial al Panasonic responsabil de acest proiect.

Subvenții de stat

Pentru producătorii de energie regenerabilă, stimulentele guvernamentale reprezentate de garantarea de prețuri peste cele ale pieței, introduse în iulie 2012, scad riscul investițional al proiectelor și permit companiilor să urmărească oportunități de afaceri pentru a găsi chiar ele furnizori.

Unele companii de electricitate, care nu sunt companii de utilități, se oferă să cumpere energie solară la o un preț mai ridicat decât cel stabilit de guvern. Ele pot să facă asta pentru că cei care cumpără energie curată primesc bani înapoi, după ce costul suplimentar este dedus, ceea ce le permite să furnizeze electicitate la o un tarif mai mică decât cel en gros.

Joint venture-ul în care este implicat Panasonic se oferă să cumpere electritate din surse solare la un preț cu un yen mai mult decât tariful stabilit de guvern pe KWh.

„Cei care și-au instalat panouri dolare vor fi fericiți dacă noi cumpărăm electricitatea la cel mai mare preț posibil”, a spus Furukawa. „Cei fără panouri vor beneficia de asemenea, pentru că vindem mai ieftin electricitatea pe care o cumpărăm”, a adăugat el.

În afara monopolurilor

Până în prezent, piața deservită de firmele care nu sunt companii de utilități este doar cu puțin mai mare de 4% din toată electricitatea generată în Japonia, potrivit cifrelor guvernului pentru anul trecut, până la 31 martie. Unele administrații municipale se numără printre consumatorii care cumpără deja electricitate de la aceste companii.

În timp ce din ce în ce mai multe companii se întregistrează drept retaileri de electricitate, numărul celor care vând propriu-zis electricitate rămâne la doar 55 până acum, potrivit datelor ministerului comerțului pentru luna aprilie. Unii ar putea să iasă de pe piață pe măsură ce competiția crește, după ce deschiderea pieței va fi completă.

Pentru Panasonic, care furnizează baterii celulare pentru Tesla Motors Inc., scopul nu este să devină un furnizor major de electricitate, au spus executivii companiei. Mai degrabă, producătorul de electronice vrea să-și formeze o bază de clienți pentru a începe să le vândă în viitor sisteme de stocare a electricității pentru casele echipate cu panouri solare, a spus Furukawa.

Panasonic anticipează să prețurile pentru sistemele de stocare este probabil să scadă în următorii 10 ani, în timp ce prețurile energiei vor crește, creând o mai mare oportunitate pentru dezvoltare, în afara modelului tradițional de monopol pentru electricitate.

„Anticipăm că va crește semnificativ consumul de energie produsă pe plan intern în următorii zece ani”, a conchis Furukawa.

Producție casnică și tehnologii de stocare

După criza gravă a alimentării cu curent electric generată de explozia de la centrala nucleară de la Fukushima, tot mai multe familii japoneze au început să-și producă pe cont propriu energia electrică necesară alimentării locuințelor lor, instalându-și celule cu hidrogen și panouri solare. În prezent, Japonia este cel mai important laborator mondial al acestei mișcări pentru autonomie energetică, ce amenință tot mai mult modelul de business al sistemului energetic tradițional centralizat, vechi deja de un secol.

Astfel, echipamentele tehnologice alternative pentru producția casnică de energie electrică au ajuns să reprezinte o opțiune standard oferită de dezvoltatorii imobiliari și de companiile de construcții cumpărătorilor de locuințe noi. Cei de la Sekisui House, cel mai mare constructor de locuințe single-family din Japonia, spun că peste 80% din unitățile produse de ei sunt echipate cu panouri solare, iar jumătate – cu celule de hidrogen, o tehnologie mai puțin cunoscută și utilizată în alte părți.

Circa 40.000 de familii din Japonia și-au instalat celule de hidrogen în primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor Japan Gas Association. Nu e mult, dar cererea crește rapid. Tokio Gas spune că a primit comenzi pentru 10.000 de astfel de celule între aprilie și septembrie 2013.

Compania rulează pe televiziuni un clip publicitar în care apare un personaj animat jumătate câine, jumătate țipar electric, care încearcă să-și alimenteze chitara electrică de la propriul corp, dar eșuează, ceea ce îl determină să cumpere o celulă de hidrogen.

CONSUMUL GLOBAL DE ENERGIE

PRODUCTIA GLOBALA DE ENERGIE

Consumul de energie al SUA

Tag Cloud